Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

MOTOINOCENȚĂ – Motocicliștii au făcut o zi de neuitat pentru peste 500 de copii

Publicat cu

pe

La capătul lumii se întâmplă lucruri frumoase. Deja Băiuțul a intrat pe harta locurilor musai de venit dacă ești motociclist. Și asta numai datorită unor oameni care au crezut într-o idee. Motocicliștii de la Rock N Road au crezut în ei și în Motoinocență, un altfel de 1 iunie oferit celor mici.

Și așa azi, în 2024, suntem la ediția cu numărul 15 al acestui eveniment. Alături de Rock N Road au fost alături mai multe asociații moto sau de retromobile și, împreună cu Primăria Băiuț, au reușit să aducă zâmbete la peste 500 de copii din județele Bihor, Alba, Cluj, Satu Mare, Sălaj și bineînțeles Maramureș.

„Practic i-am adus pe toți La Capătul Lumii, în Băiuț, Maramureș, unde au avut parte de 1200 de Hot Dog-úri, un Candy bar generos, Tobogane, concerte și concursuri care le-au adus premii și diplome la toți! Neapărat țin să mulțumesc sponsorilor noștri că ne-au ajutat și au avut încredere în noi pentru că nu oricine te ia în serios când ceri 1200 de cremwurști sau 1200 de chifle!”, spune Csabi Rusiczki, Președinte Asociația Rock N’Road.

Au fost concursuri de tras funia, de sărit cu sacul, a fost distracție, multe zâmbete care s-au putut citi pe fețele celor prezenți. Urmează la Băiuț Rock N Road Weekend, un alt eveniment care adună de data aceasta mulți motocicliști din toată țara și străinătate, cu multe concerte, merchandise, tatuaje și multe altele.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate