Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

MUNCHEN (GERMANIA) – Județul Maramureș a fost reprezentat la Târgul “Expo Real”

Publicat cu

pe

La invitația Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane – AHK România, reprezentanții Societății Maramureș Business Park – Parcuri Industriale – au fost prezenți la Târgul internațional de comerț pentru imobiliare și investiții “Expo Real”, care a avut loc în perioada 4-6 octombrie 2022 la Munchen.

„Prezența la acest târg reprezintă o oportunitate extraordinară pentru județul Maramureș de a interacționa direct cu oameni de afaceri și reprezentanți ai companiilor din întreaga Europă care să investească și să își dezvolte companiile în viitoarele parcuri industriale din Maramureș. De asemenea, reprezentanții Maramureș Business Park au stabilit contacte cu potențiali investitori care să populeze parcurile industriale la care Consiliul Județean Maramureș lucrează în prezent.
Totodată, Târgul “Expo Real” de la Munchen a fost o ocazie importantă pentru județul Maramureș de a interacţiona direct cu ceilalți expozanți, de a se inspira din tendinţele de investiţii şi financiare, de networking internațional în care să se pună bazele unor conexiuni și parteneriate pe piețele de investiții din Europa”, transmit reprezentanții CJ Maramureș.

Consiliul Județean Maramureș lucrează la construirea a trei parcuri industriale în Maramureș, la Baia Sprie pe o suprafață de 34 de hectare cu posibilitate de extindere a acestei suprafețe până la 50 de hectare, Fărcașa – 20 de hectare, și Șomcuta Mare – 10 hectare.

“Avem deja cereri de la investitori care doresc să dezvolte afaceri în Maramureș, iar prezența la Târgul “Expo Real” de la Munchen crează premizele necesare pentru ca marii investitori din Europa să își dezvolte afacerile în județul Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan, președintele administrației județene.

Actualitate

YHP Logo