Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

MUNȚII MARAMUREȘULUI – Au fost reluate căutările ucraineanului dat dispărut acum câteva zile

Publicat cu

pe

Unul dintre cei șase ucraineni care au tracut granița în România, prin Munții Maramureșului, în seara zile de 24 decembrie, este căutat în continuare, dar șansele de a fi găsit în viață sunt minime. Patru dintre cei șase fugari din calea răzbiului au fost recuperați de salvatori, unul a fost găsit decedat, iar căutările pentru cele de-al șaselea ucrainean care nu a fost găsit încă au fost reluate.

„Activităţile de căutare a cetăţeanul ucrainean s-a reluat în această dimineaţă ( joi), începând cu ora 08.00. Trei poliţişti de frontieră din cadrul SPF Valea Vişeului, împreună cu salvatorii montani au făcut echipă pedestră şi au pornit într-o nouă misiune în Munţii Maramureşului. Avem şi astăzi sprijinul IGAv, prin elicopterul pus la dispoziţie pentru survolarea zonei. De sâmbătă (momentul în care a fost dată alerta n.red.) până astăzi, peste 40 de poliţişti de frontieră maramureşeni au fost angrenaţi în misiunile de căutare şi salvare începute în zona de responsabilitate a SPF Valea Vişeului”, a declarat Oana Pârcălab, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, pentru Agerpres.

foto arhivă

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo