Connect with us
Descarcă aplicația

MOZAIC

NEBUNIE! – Cel mai bun balerin din lume și-a făcut trei tatuaje cu Putin

Publicat cu

pe

Originar din Ucraina şi considerat de mulți experți cel mai bun balerin din lume, Sergei Polunin șochează prin ultima fotografie publicată pe Instagram.

Pe lângă imaginea estompată a lui Vladimir Putin din mijlocul pieptului, pe umeri pot fi văzute alte două capete ale liderului de la Kremlin.

Cele mai multe comentarii sunt de nedumerire: „De ce?”, „De ce nu trăieşti în Rusia, dacă îl iubeşti pe acest bărbat?” sau „Mare dansator, puţină minte”. „Prin faptul că ai aceste tatuaje înseamnă că sprijini crima şi tortura” i-a scris un alt internaut.

Într-un mesaj publicat pe 20 noiembrie 2018 – la aniversarea celor 29 de ani – Polunin a stârnit controverse când a spus că preşedintele rus a fost tratat nedrept de presă „în unele părţi ale lumii” şi a anunţat: „Văd lumina când mă uit la el”.

„Lasă-le pe mamele soldaţilor noştri să te cânte în ode”, a mai spus, referindu-se la conflictul din zona Donbas din estul Ucrainei, care a fost parţial capturată de insurgenţii sprijiniţi de ruşi.

Cinci zile mai târziu, Polunin a publicat o fotografie în care apărea cu chipul lui Putin tatuat pe piept: „Îi mulţumesc lui Vladimir şi tuturor celor care aleg binele”. Polunin a anunţat că a devenit cetăţean rus, publicând atunci o fotografie cu noul său paşaport.

Actualitate

YHP Logo