Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

NIMIC NOU – Nu e realist pentru România să fixeze un termen pentru intrarea în zona euro

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis spune că pentru aderarea la Euro nu se poate fixa, în acest moment, un termen clar pentru că România încă nu îndeplinește multe dintre criteriile necesare. Președintele României a mai spus că actualele crize prin care trec România și Europa complică situația și că ar fi riscant, în acest moment, să se dea un termen pentru adoptarea monedei unice.

„În condițiile în care avem crize suprapuse – criză energetică, avem probleme majore cu industria europeană, căutăm soluții pentru competitivitate europeană, avem o inflație mare, este destul de complicat de dat un termen. Eu nu cred că, în acest moment, este realist pentru România să fixeze orice termen pentru intrarea în zona Euro. Criteriile sunt cunoscute, sunt multe, există o perioadă de pre-aderare. Eu cred că în acest moment, România nu îndeplinește încă aceste criterii și atunci când vom îndeplini majoritatea criteriile putem să ne facem un plan mai concret. Acum, mi se pare un pic riscant să dăm un termen”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Actualitate

YHP Logo