Connect with us
Descarcă aplicația

TEHNOLOGIE

Normele europene privind Inteligența Artificială au intrat în vigoare

Publicat cu

pe

Actul european privind inteligenţa artificială, prima normă de acest fel în lume, intră în vigoare joi, urmărind să reglementeze utilizarea acestei tehnologii în funcţie de riscul pe care îl prezintă pentru oameni şi în acelaşi timp să stimuleze industria europeană în faţa giganţilor precum China sau Statele Unite, consemnează agenţia EFE şi un comunicat al Comisiei Europene, citate de Agerpres.

Acest regulament european „va conduce la dezvoltarea unei inteligenţe artificiale în care europenii pot avea încredere şi va oferi sprijin IMM-urilor şi start-up-urilor europene pentru a aduce soluţii inovatoare de inteligenţă artificială pe piaţă”, a afirmat pe reţeaua de socializare X preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Regulamentul permite sau interzice utilizarea inteligenţei artificiale în funcţie de riscul pe care îl generează pentru oameni şi identifică sisteme cu risc ridicat care pot fi folosite doar dacă respectă drepturile fundamentale.

Mai exact, ea face distincţia între sistemele AI care prezintă un „risc inacceptabil” la adresa drepturilor fundamentale şi care vor fi interzise, sisteme cu „risc ridicat”, care nu vor fi interzise, dar vor fi supuse unor cerinţe stricte, sisteme cu riscuri de transparenţă, cum ar fi „chatbots”, şi sisteme de risc „minim”, care formează majoritatea sistemelor de IA şi nu vor fi supuse reglementărilor.

În virtutea acestei clasificări, legea interzice toate sistemele de categorizare biometrică după convingeri politice, religioase, filosofice sau după rasă şi orientare sexuală, precum şi pe cele care evaluează oamenii în funcţie de comportamentul şi caracteristicile lor personale şi cele capabile să manipuleze comportamentul uman.

În general, actul normativ interzice supravegherea în masă în spaţiile publice, dar permite organelor de drept să utilizeze camere biometrice de identificare în anumite cazuri cu autorizaţie judiciară prealabilă, lucru care a fost unul dintre cele mai dificile puncte ale negocierilor dintre Parlamentul European şi Consiliul UE (statele membre) în stabilirea formei finale a regulamentului.

Astfel, aceste sisteme vor putea fi folosite pentru a preveni o ameninţare teroristă iminentă, pentru a localiza sau identifica o persoană care a comis infracţiuni de terorism, trafic de persoane, exploatare sexuală sau o infracţiune împotriva mediului, de exemplu, precum şi pentru a căuta victime ale acestor delicte.

De asemenea, regulamentul identifică sisteme cu risc ridicat care pot fi comercializate numai dacă dezvoltatorii lor garantează că respectă drepturile fundamentale, de pildă cele care pot influenţa rezultatul alegerilor sau cele utilizate de instituţiile financiare pentru a evalua solvabilitatea şi ratingul de credit al clienţilor.

Pe de altă parte, regulamentul stabileşte o serie de obligaţii pentru sistemele de inteligenţă artificială de uz general pe care se bazează programe precum ChatGPT, al companiei OpenAI, sau Bard, al companiei Google. Concret, aceste programe vor trebui să precizeze dacă un text, un cântec sau o fotografie au fost generate prin inteligenţă artificială şi să garanteze că datele folosite de sisteme respectă drepturile de autor.

Integral pe hotnews.ro

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo