Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

NOUTĂȚI PENTRU PROSUMATORI – Deputații au modificat legea energiei electrice și a gazelor naturale

Publicat cu

pe

Deputații au adoptat un proiect de lege care modifică legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, referitor la prosumatorii persoane juridice şi fizice. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege, transmite Agerpres.

Deputaţii au introdus definiţia procesului de „compensare cantitativă”, stabilind majorarea de la 200 kW la 400 kW a puterii electrice instalată a centralelor electrice din resurse regenerabile. Potrivit celor adoptate, compensarea cantitativă este „procesul prin care furnizorul de energie electrică precizează în factura / facturile emise prosumatorului care deţine centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum, cantitatea de energie electrică consumată din reţea de către prosumator, cu preţul energiei electrice active prevăzut în contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între furnizor şi prosumator, la care se adaugă tarifele şi taxele legal prevăzute şi cantitatea de energie electrică produsă şi livrată de către prosumator la un preţ egal cu preţul energiei electrice active, fără taxe şi tarife, facturând lunar diferenţa”.

Potrivit Digi 24, deputaţii au modificat și definiţia prosumatorului, stabilind că acesta este „clientul final care îşi desfăşoară activităţile în spaţiul propriu deţinut cu orice titlu, aferent unui punct de delimitare cu reţeaua electrică, precizat prin certificatul de racordare, care produce energie electrică din surse regenerabile pentru propriul consum şi care: a) poate stoca şi vinde energie electrică produsă sau stocată furnizorului de energie electrică cu care acesta are încheiat contract de furnizare a energiei electrice şi / sau consumatorilor racordaţi la barele centralei electrice; b) poate compensa financiar excedentul de energie electrică produs şi livrat la un loc de producere şi consum cu energia electrică consumată din reţea pentru alte locuri de consum şi / sau locuri de producere şi consum ale acestora: dacă serviciul de furnizare pentru locurile de consum şi / sau locurile de producere şi consum respective este prestat de acelaşi furnizor de energie electrică; (ii) dacă locurile de consum şi / sau locurile de producere şi consum sunt racordate la reţeaua electrică a aceluiaşi operator de distribuţie a energiei electrice, cu condiţia ca producerea de energie electrică să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară”.

Proiectul mai prevede că „responsabilitatea în materie de echilibrare nu se aplică prosumatorilor cu o putere instalată de producere a energiei electrice mai mică de 900 kW”, faţă de 400 kW cât este în prezent.

Actualitate

YHP Logo