Numărul farmaciilor din Maramureș este în creștere, potrivit informațiilor furnizate de către Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș. Astfel, în semestrul I al acestui an s-a prelungit valabilitatea contractelor prin acte adiționale pentru eliberarea medicamentelor cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu și a contractelor pentru eliberarea medicamentelor și materialelor sanitare specifice programelor naționale de sănătate cu 81 de furnizori de medicamente până la 31 martie, respectiv 79 de furnizori până la 30 iunie 2024, ca urmare a încetării a 2 contracte la solicitarea furnizorilor.
„În structura celor 79 de furnizori aflați în relație contractuală cu CAS Maramureș la jumătatea anului se aflau 205 puncte farmaceutice prin care se eliberează medicamente în tratamentul ambulatoriu, din care 116 farmacii în mediul urban și 76 în cel rural. Mai adăugăm 13 oficine de distribuție în mediul rural”, precizează CAS Maramureș.
Tot legat de farmacii, ieri au fost adoptate o serie de modificări introduse prin ordonanța de urgență care vizează procedura de autorizare a unităților farmaceutice, consolidând rolul statului în autorizarea, supravegherea și controlul activității unităților farmaceutice, în acord cu prioritățile Guvernului de reformă în domeniul sănătății.
„Obiectivul este de a preveni producerea unor situații grave, cu implicații directe asupra sănătății pacienților, precum eliberarea de medicamente neconforme calitativ (expirate, retrase de pe piață, neautorizate) sau funcționarea unităților farmaceutice fără personal specializat, inclusiv lipsa farmacistului din farmacie, singurul care este autorizat să elibereze anumite categorii de medicamente (ex. medicamente din categoria antibiotice, stupefiante, psihotrope etc.). Concret, se simplifică procesul privind evaluarea documentației de obținere a autorizației și sunt implicate instituțiile teritoriale din subordinea Ministerului Sănătății în activitatea de autorizare, supraveghere și control a unităților farmaceutice de distribuție cu amănuntul a medicamentelor. Prin extinderea acestei activități la nivel teritorial, prin cele 42 de direcții de sănătate publică județene, se asigură desfășurarea inspecției în parametri normali, precum și monitorizarea corespunzătoare a activităților desfășurate de unitățile farmaceutice.
Alte modificări se referă regimul contestației deciziei de neconformitate a spațiului unității farmaceutice, la obținerea Certificatului de Reguli de bună practică farmaceutică, precum și la înăsprirea cadrului sancționator ca urmare a intensificării numărului de sesizări primite atât de la alte instituții publice, cât și de la persoane fizice, în ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor legale privind prezența farmacistului în farmacie”, a anunțat Guvernul.
Dragoș HOJDA
Pingback: Știri din Maramureș 27 septembrie 2024 - cotosra.ro