Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

O parte din strada Victoriei va deveni pietonală

Publicat cu

pe

Tronsonul din strada Victoriei, de la intersecţia cu strada Iuliu Maniu şi până la intersecţia cu strada Gheorghe Marinescu va fi închis şi transformat în zonă pietonală. Anunțul a fost făcut de către Primăria Baia Mare. Care a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Regenerare urbană durabilă prin înfiinţarea Pieţei Universităţii în Municipiul Baia Mare”. Valoarea acestuia este de 55,7 milioane de lei şi se derulează prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Cofinanţarea Primăriei Municipiului Baia Mare va fi de aproximativ 14 milioane de lei.

„Prin acest proiect, pe care trebuie să îl finalizăm până în 2026, schimbăm practic întreaga zonă şi o readucem la viaţă. Vom amenaja mult mai multe spaţii verzi, vom construi o pergolă – verandă urbană, un turn cu ceas, o tribună în aer liber, un amfiteatru şi pavilioane cu diverse funcţiuni pentru a putea găzdui diverse activităţi culturale şi sociale. Sigur că proiectul prevede şi o componentă pe care unii poate că nu o vor îndrăgi, dar care este cât se poate de necesară. Un tronson din strada Victoriei, de la intersecţia cu strada Iuliu Maniu şi până la cea cu strada Gheorghe Marinescu va fi închis şi transformat în zonă pietonală. Înţeleg că unii nu vor primi cu foarte multă bucurie acest aspect, însă dacă ne uităm la orice oraş modern din ţară sau din afară pe care îl apreciem, vom vedea că zonele pietonale sunt sufletul acestora. ”, a anunțat administrația locală.

Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo