Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

OARE?! – Bugetarii care au venituri mai mari decât ale președintelui țării vor fi impozitați progresiv

Publicat cu

pe

Bugetarii care realizează venituri din salarii și sporuri mai mari decât veniturile președintelui țării vor fi impozitați progresiv, a declarat joi ministrul Muncii Marius Budăi, la Antena 3, confirmând informațiile transmise anterior de Economedia.

„Nu vor fi taxe noi pentru salarii, ci doar pentru acele venituri ale bugetarilor care depășesc salariul președintelui României. Nu vorbim de salarii, vorbim de veniturile bugetarilor care depășesc… mai sunt și sporuri. Acolo era o discuție să fie impozitate progresiv în cazul bugetarilor”, a declarat Marius Budăi, precizând că pentru mediul privat ar fi impropriu să fie luată o astfel de măsură.

Economedia a scris, marți, că coaliția de guvernare discută, printre măsurile fiscale avute în vedere, despre o taxă de solidaritate, care se va lua în calcul și pentru bugetarii cu venituri mari (mai mari decât veniturile președintelui Klaus Iohannis, care a avut în anul 2020 venituri lunare brute de circa 14.800 lei) și mai ales pentru pensiile speciale.

Reamintim că liderul PSD Marcel Ciolacu vorbea anterior despre o taxă de solidaritate plătită de companiile cu afaceri mai mari de 100 de milioane de euro.

Actualitate

YHP Logo