Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

OARE DE CE? – Guvernul a amânat luarea unei decizii privind interzicerea centralelor de apartament

Publicat cu

pe

Guvernul a amânat luarea unei decizii privind interzicerea centralelor de apartament, în cazul imobilelor noi. Un proiect în acest sens fusese promovat de fostul ministru al mediului, Tánczos Barna, pe fondul îngrijorărilor legate de poluarea pe care o generează aceste centrale în marile orașe. Documentul a rămas însă în stadiul de avizare, iar noul ministru, Mircea Fechet, spune că subiectul mai trebuie aprofundat, scrie Agenția de presă Rador.

În luna iunie, noul ministru al Mediului, Mircea Fechet, declara că încă nu s-a luat o decizie privind termenul la care centralele de apartament vor dispărea.

Însă în acest weekend la Bacău, ministrul mediului a subliniat că problema centralelor nu mai reprezintă un interes pentru Ministerul Mediului. Mai mult, Mircea Fechet cere ca milioanele de locuințe care se încălzesc cu lemne să treacă la încălzirea cu gaz pentru a nu mai pune presiune pe fondul forestier.

„Există o nevoie certă de a finanța eficientizarea energetică a locuințelor și, până la centrale de apartament, aș vorbi despre 3,5 milioane de gospodării care încă se încălzesc cu lemn de foc, unele dintre ele având acces la rețeaua de gaze naturale și care ar putea să pună în viitor presiune mai mică pe fondul forestier, dacă or să treacă de pe încălzirea cu lemne pe încălzirea cu gaz, care este mai puțin poluantă”, spunea ministrul.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo