ACTUALITATE
ONLINE – 5,3 miliarde de oameni vor folosi Internetul până la finele anului 2022
Publicat cu
2 ani in urmape
De
ionel.24newsDouă treimi din populaţia lumii (66%), echivalentul a 5,3 miliarde de oameni, va ajunge să folosească Internetul până la finele anului 2022, după ce, în 2019, ponderea era de 54%, relevă datele incluse într-un raport al Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii (ITU).
Conform documentului, publicat cu ocazia Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (PP-22), de la Bucureşti, în 2020, primul an al pandemiei, numărul utilizatorilor de Internet a crescut cu peste 10%, cea mai mare creştere într-un deceniu. Mai mult, în ţările cu venituri medii scăzute (Low-Middle-Income/LMIC), utilizarea Internetului a crescut cu 15%.
De asemenea, se estimează că peste 550 de milioane de oameni din întreaga lume lucrau de acasă, în al doilea trimestru al anului 2020 (peste 17% din forţa de muncă globală), din cauza măsurilor de izolare determinate de pandemie. În acest context, apelarea la videoconferinţe a crescut exponenţial, iar datele disponibile arată că, în octombrie 2020, Microsoft Teams a avut peste 115 milioane de utilizatori activi zilnic, Zoom a înregistrat în fiecare zi 300 de milioane de participanţi la întâlniri, Google aproximativ 100 de milioane de participanţi, iar Cisco Webex aproape 600 de milioane de participanţi, dar în luna septembrie 2020.
„Măsurile de carantină din cauza COVID-19 au dus la o accelerare a adoptării serviciilor digitale şi a infrastructurii de bandă largă. Odată cu pandemia COVID-19, conexiunea în bandă largă – pentru cei care au avut-o – a devenit o necesitate vitală pentru muncă, învăţare, accesarea serviciilor de bază şi păstrarea legăturii. Cele mai recente date ITU arată că utilizarea internetului s-a accelerat în timpul pandemiei. În 2019, 54% din populaţia lumii folosea internetul, această cifră crescând la un estimat la 66% în 2022, reprezentând 5,3 miliarde de oameni. O parte semnificativă a acestei creşteri a fost determinată de necesitatea de a utiliza aplicaţii legate de carantină, cum ar fi videoconferinţa pentru muncă şi educaţie, precum şi pentru cumpărături online, acces la serviciile publice şi consultarea medicală de la distanţă”, se arată în raportul „The State of Broadband 2022: Accelerating broadband for new realities”.
Raportul de specialitate face referire şi la cifrele Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), care subliniază că, în aprilie 2020, au existat închideri de şcoli în 188 de ţări, aproximativ 90% au introdus învăţarea digitală sau transmisă la distanţă. În acest context, America Latină a fost cea mai grav afectată regiune, elevii fiind privaţi în medie de 170 de zile de şcoală, de peste patru ori peste media mondială.
„Măsurile luate de guverne pentru a permite învăţarea la distanţă au ajuns la aproximativ 70% dintre şcolari, de la învăţământul preşcolar până la cel secundar. Peste 80% dintre ţări au introdus învăţarea online în timpul închiderii şcolilor, ajungând la aproximativ un sfert din şcolari din întreaga lume – sau la peste 350 de milioane de elevi din şcolile primare şi gimnaziale. Deşi au existat impedimente, experimentul fără egal în învăţarea la distanţă a demonstrat că educaţia poate fi oferită la scară largă. Experţii în educaţie prevăd un sistem hibrid de învăţare, la fel ca în cazul muncii flexibile”, se menţionează în document.
În ceea ce priveşte utilizarea Internetului pentru shopping online, potrivit datelor Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), ponderea celor care au făcut achiziţii online a crescut de la 53% înainte de pandemie (2019) la 60% după debutul pandemiei (2020/21), în 66 de ţări cu statistici disponibile.
Cele mai importante companii de comerţ electronic orientate spre consumatori şi-au crescut vânzările cu peste 1,5 trilioane de dolari, după începutul pandemiei. Astfel, în 2019, aceste companii au realizat vânzări în valoare de 2,4 trilioane de dolari, de 2,9 trilioane de dolari ]n 2020, după debutul pandemiei, respectiv de 3,9 trilioane de dolari în 2021.
Raportul „The State of Broadband 2022: Accelerating broadband for new realities” este publicat pe site-ul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, la secţiunea „Publicaţii”. Documentul este întocmit în colaborarea cu UNESCO, prin Comisia de Broadband pentru Dezvoltare Durabilă.
Similar
SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA – Bărbat reținut pentru antisemitism în urma unor videoclipuri postate pe internet
CIFRE – Accesul la internet în România crește semnificativ în 2024
FAKE NEWS – Dezinformări pe platforma TikTok semnalate de Ministerul Apărării Naționale
NAIVITATE – Maramureșeni înșelați pe internet. O femeie a rămas fără peste 12.000 de lei
Probleme la sediile Registrului Auto Român din toată țara
A VRUT SĂ-ȘI INVESTEASCĂ BANII – Încă o maramureșeancă înșelată pe Internet
Revoltă în Baia Mare: Creșterea taxelor de parcare de la 200 la 1500 de lei stârnește indignare
Biserica greco-catolică din Crăciunești a luat foc
A 10-A VICTORIE! – CS Minaur a surclasat SCM Râmnicu Vâlcea în ultimul meci al anului
Profesorul care și-a imprimat acasă 3D propriul Lamborghini Aventador funcționabil
Cât costă asigurarea RCA în 2025? Ce trebuie să știi
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber