Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

ORDINE DE PROTECȚIE – Maramureșence bătute sau amenințate au cerut ajutorul Poliției

Publicat cu

pe

Patru ordine de protecție provizorie au fost emise de polițiștii maramureșeni în ultima perioadă, după ce mai multe femei au reclamat că au fost bătute sau amenințate.

Suciu de Sus – Sâmbătă 01 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 31 de ani din Copalnic-Mănăştur, prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul său.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelanta și pe soțul acesteia, un bărbat de 30 de ani, care, pe fondul unor neînţelegeri şi discuţii contradictorii și-a agresat fizic soția și a amenințat-o.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Sighetu Marmației – Sâmbătă 01 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 32 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul său în timp ce se afla pe strada Unirii, din Sighetu Marmației.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelanta, cetățean ucrainean, care a relatat faptul că în timp ce se deplasa înspre locuință, a fost abordată de către soțul ei de 44 de ani din Rona de Jos, aflat sub influența băuturilor alcoolice, care a agresat-o fizic. Totodată, acesta a amenințat-o.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Baia Sprie –În 2 octombrie, polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 35 de ani din Baia Mare, cu privire la faptul că a fost amenințată de către soțul său cu care se află în proces de divorț.
A fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 35 de ani pe numele căruia polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.

Tăuţii-Magherăuş – In 2 octombrie, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său provoacă scandal la domiciliu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelanta și pe fiul acesteia de 18 ani care a fost sancționat contravențional, conform Legii 61/1991R.
Totodată, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele tânărului.

Actualitate

YHP Logo