Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

PARTIDE POLITICE – USR lansează pachetul anticriză: reducerea TVA la energie, vouchere, zero taxe pe salariul minim

Publicat cu

pe

USR a lansat pachetul anticriză în care propune, prin două iniţiative legislative depuse în Parlament, mai multe măsuri, printre care reducerea de la 19% la 5% a TVA la energie, vouchere de 1.000 de lei pentru reducerea facturilor la energie, eliminarea accizei pentru certificatele verzi şi a taxei de cogenerare de pe facturi, precum şi reducerea treptată a impozitării muncii.

„USR lansează astăzi pachetul anticriză, un pachet format din mai multe iniţiative legislative care vine cu soluţii pentru această criză a facturilor şi situaţii dificile în care se află foarte mulţi români. Suntem într-un context în care statul a eşuat sistematic să rezolve criza facturilor la energie, vedem un haos şi o impredictibilitate continuă, vedem că avem printre cele mai mari preţuri la energie din toată Uniunea Europeană, vedem o schemă care a crescut artificial preţurile şi care a dat ţepe consumatorilor casnici din România şi companiilor”, a afirmat deputatul USR Cristina Prună, la o conferinţă de presă la Parlament.

Actualitate

YHP Logo