În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, poliţişti de frontieră desfăşoară activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.
Dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut.
În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Un alt aspect de interes pentru acest sfârșit de săptămână, când se sărbătoreşte Paștele Catolic, este reprezentat de faptul că pe teritoriul Ungariei, circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită. Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că circulaţia acestui tip de vehicule este restricţionată, după următorul program:
Intervalul orar (ora României) Trafic autovehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone
07.04.2023, intervalul orar 07.00 – ora 23.00 Restricţionat
07.04.2023, ora 23.00- 09.04.2023, ora 07.00 Se circulă
09.04.2023, intervalul orar 07.00 – ora 23.00 Restricţionat
09.04.2023, ora 23.00- 10.04.2023, ora 07.00 Se circulă
10.04.2023, intervalul orar 07.00 – ora 23.00 Restricţionat
10.04.2023, începând cu ora 23.00 Se circulă
În intervalele vizate de restricţii şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din ţara vecină.
În continuare, se recomandă cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră –
www.politiadefrontiera.ro.La graniţa cu Ungaria sunt deschise 2 puncte de trecere în regim internaţional după cum urmează: P.T.F. Petea și P.T.F. Urziceni.
La graniţa cu Ungaria, pe raza județului Satu Mare, în cursul zilei de sâmbătă sunt deschise și punctele temporare de trecere a frontierei la granița cu Ungaria, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (ora României): Peleș și Bercu (în zona de responsabilitate a SPF Petea) și Horea (în zona de responsabilitate a SPF Carei). Punctele pot fi tranzitate de către cetățenii din zona adiacentă frontierei.