Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Pe Gutâi se circulă greoi. Atenție șoferi!!!

Publicat cu

pe

În pasurile montane din județul Maramureș se circulă cu dificultate în acest moment, potrivit CJSU Maramureș. Cel mai rece a fost noaptea trecută și în această dimineață la statia meteo Iezer, unde am avut -5 grade Celsius, respectiv -3 grade în Pasul Prislop, 0 grade la Târgu Lăpuș, Cavnic si Pasul Gutâi, 1 grad în Baia Mare, Baia Sprie, Sighetu Marmatiei si Ocna Șugatag.

Cel mai cald a fost la Sighetu Marmației si Ocna Șugatag, unde am avut 6 grade. Stratul de zăpadă este în zona de munte și măsura până la 35 cm la statia meteo Iezer. Gheata este prezentă la malurile râurilor Vaser, Cosău și Firiza. Vremea va fi astăzi fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse îndeosebi în prima parte a zilei se vor semnala precipitații mixte. La munte va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în zona montană înaltă cu rafale de până la 60…70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și -2 grade. Izolat se va semnala ceață. CJSU recomanda conducatorilor auto sa conduca preventiv, sa isi adapteze viteza la conditiile de trafic si cele meteorologice, sa pastreze o distanta de siguranta fata de ceilalti participanti la trafic, sa evite depasirile pe sectoarele de drum cu vizibilitate redusa si polei. Este obligatorie echiparea vehiculelor cu anvelope de iarna pe drumurile acoperite cu gheata, zapada si polei. Evitati manevrele riscante si nu va angajati in depasirea coloanelor de autovehicule. Inainte de a pleca la drum informati-va cu privire la conditiile meteorologice si cele de trafic pe traseul ce urmeaza sa va deplasati, verificati functionarea instalatiei de ventilatie-climatizare, a farurilor de intalnire si de ceață.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo