Pe noi cine ne ia inseama?!

M-am gandit foarte mult pana ce am scris acest articol si mai ales pana ce i-am ales titlul.

Dragi cititori, as vrea sa va spun, de la bun inceput, ca de-a lungul vremii, am constatat faptul ca cititorii articolelor mele apartin a doua categorii: unii dintre ei sunt aceia care gandesc despre mine in felul urmator:
„lasa sa scrie si sa publice, ca oricum nu rezolva nimic, are si ea dreptul ca tot omul la libera exprimare si atat”, iar o alta parte a cititorilor, mai umani, as zice eu, spun despre mine ca: ”uite o persoana cu nevoi speciale, luptatoare, care are curajul sa scrie despre anumite teme tabu, si astfel reuseste prin penelul ei sa aduca in fata noastra, a cititorilor, precum si a autoritatilor municipale, judetene si chiar a celor nationale, problemele care sunt esentiale pentru persoanele, ce apartin acestei categorii sociale. Dar si din acestia din urma, majoritatea ajung sa dea doar un „like” articolului si numai atat.

Nu as vrea sa fiu inteleasa gresit, nu astept laude, dar macar incurajari, indemnuri pozitive, care sa ma motiveze sa pot merge mai departe, sa nu ma opreasca nimic din a face auzite problemele noastre, ale celor cu nevoi speciale. Si de aici deriva intrebarea „pe noi cine ne ia inseama”?

De multe ori am impresia ca nu este exploatata la maximum capacitatea mea intelectuala, desi eu sunt capabila de mult mai multe lucruri….

Dupa cum stim cu totii la nivelul orasului Baia Mare, problemele persoanelor cu dizabilitati sunt cunoscute cu adevarat de primarul Catalin Chereches, caruia nu i-a fost rusine sa lucreze cu o asemenea persoana, chiar de pe vremea cand dansul a fost deputat De asemenea, el este singurul care participa si sustine diverse activitati ale acestor persoane, raspunzand „prezent”, ori de cate ori este invitat in mijlocul acestora.

Nu as fi crezut ca dupa alegerile parlamentare din anul trecut nici un parlamentar din Maramures, indiferent de culoarea politica, sa nu urmeze exemplul dat de ex-deputatul Catalin Chereches si sa lucreze cel putin cu o persoana cu dizabilitate.

Iarasi revin cu o intrebare retorica, care ma framanta de cand mama mea ma vegheaza din cer si anume: „ce va fi cu noi”?

Vrem fapte nu vorbe, vrem sa fie ascultate si doleantele noastre, sa existe o comunicare permanenta intre noi, persoanele cu nevoi speciale si cei din conducere, astfel ca si cererile noastre sa fie cumva puse in aplicare.

Sunt o fire optimista si cred ca o sa vina si vremea noastra, cand o sa fim si noi luati in seama de cei care conduc destinele acestui oras, judeti si tara!

„Cu suflet daca vrei, poti si in scaun cu rotile”!

Juditha SUMAN