Connect with us
Descarcă aplicația

MOZAIC

PELERINAJ RELIGIOS – Marele pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc: Sunt așteptați peste 300.000 de oameni

Publicat cu

pe

Aproximativ 300.000 de persoane, printre care se numără şi preşedinta Ungariei, Novak Katalin, sunt aşteptate să participe sâmbătă la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc.

Grupurile de pelerini au început să se îndrepte încă de la primele ore ale dimineţii spre locul procesiunii, şi anume altarul în aer liber amenajat în şaua dintre dealul Şumuleul Mare şi Şumuleul Mic, conform Agerpres.

La fel ca în fiecare an, mulţi credincioşi nu folosesc ruta obişnuită pentru a ajunge la altarul în aer liber, ci urcă spre locul slujbei pe un deal abrupt, denumit şi „Drumul crucii”, care porneşte la câteva sute de metri de Catedrala franciscană şi pe care se află 14 cruci ce simbolizează locurile unde Isus s-a oprit pe Golgota.

La pelerinajul de la Şumuleu Ciuc vin catolici din întreaga lume, în majoritate de limbă maghiară, organizatorii precizând că şi-au anunţat prezenţa persoane inclusiv din Australia sau SUA, dar şi din întreaga Europă, cu precădere din Ungaria.

Pelerinajul este şi un prilej ca familiile să se reunească, mulţi dintre cei plecaţi în străinătate venind acasă, precizează hotnews.ro.

Actualitate

YHP Logo