Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Percheziții în Maramureș. Are legătură cu vânzarea de terenuri

Publicat cu

pe

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofițeri din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Direcției de Investigare a Criminalității Economice, pun astăzi, 10 decembrie, în aplicare 47 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a județelor Cluj, Satu Mare, Olt, Călărași, Brașov, Ilfov și Maramureș. Vorbim de un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals în declarații, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, punerea în circulație de instrumente de plată fără numerar falsificate, înșelăciune, spălarea banilor și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

„Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în toamna anului 2021, un număr de 4 suspecți au constituit un grup infracțional organizat, la care pe parcurs au aderat ori au acordat sprijin alți 28 de membri. Membrii acestei structuri, bazată pe relații de amiciție, afinitate și subordonare, au acționat în mod coordonat până în cursul lunii decembrie 2024, în scopul obținerii sumelor de bani rezultate din vânzarea frauduloasă a terenurilor aparținând mai multor societăți comerciale cu acționariat preponderent străin și care nu au desfășurat activitate comercială în ultimi ani. Foloasele patrimoniale vizate de făptuitori au constat în imobile evaluate la aproximativ 13.700.000 euro, suma rezultată din vânzarea fără drept a unui teren aflat în proprietatea statului român, evaluat la 469.300 de euro, precum si sumele de 60.000 de euro și 1.813.113 dolari americani existente în conturile altor societăți.

Punerea în executare a planului infracțional de către membrii grupării de criminalitate organizată, a presupus, falsificarea unor înscrisuri și folosirea lor în fața mai multor instituții publice ori persoane care exercită servicii de interes public (funcționari ONRC, notari, executori, funcționari ANCPI), ceea ce a condus la emiterea de înscrisuri oficiale false de care făptuitorii au uzat ulterior dobândind în mod fraudulos calități în cadrul respectivelor societăți. De asemenea, prin folosirea înscrisurilor falsificate și declinându-și calități mincinoase, membri grupului infracțional au indus în eroare reprezentanții unor societăți comerciale, cu drept de dispoziție și control asupra activelor patrimoniale și persoane vătămate interesate în achiziționarea unor suprafețe de teren situate în zone strategice pe raza municipiului București și a județului Ilfov, scopul fiind obținerea, în mod injust, a unor beneficii patrimoniale semnificative”, anunță DIICOT.

Peste 40 de persoane vor fi conduse pentru audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Actualitate

YHP Logo