IMPORTANT
PERCHEZIȚII – Pădurari maramureșeni cercetați pentru mai multe infracțiuni
Publicat cu
2 luni in urmape
Procurorul de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților V.I, P.M.P., D.V. și G.I.A., cercetați într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de executarea de activități miniere fără permis sau licență în formă continuată, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, abuz în serviciu în formă continuată, omisiunea sesizării, folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63, fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare.
„În fapt, rezultă bănuiala rezonabilă că inculpații, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de personal silvic, respectiv pădurari, numiții: M.I.C., G.S.V. și B.G.I, deși cunoșteau că au fost efectuate tăieri ilegale de arbori sau chiar urmau să fie efectuate tăieri ilegale de arbori, nu au luat măsurile care se impuneau, respectiv nu au întocmit actul de constatare a infracţiunilor silvice, nu au procedat la reţinerea materialului lemnos provenit din tăierea ilegală de arbori şi nu au sesizat organele de cercetare penală, producând o pagubă în patrimoniul titularului dreptului de proprietate a vegetaţiei forestiere, respectiv Statul Român, prin Direcția Silvică Maramureș, Ocolul Silvic Mara, respectiv Ocolul Silvic Sighetu Marmației, constând în contravaloarea materialului lemnos tăiat și sustras în mod ilegal (evaluat potrivit listelor preţurilor de referinţă, pe specii şi sortimente) și în prejudiciul rezultat prin tăierea arborilor în mod ilegal (evaluat potrivit dispozițiilor OUG 85/2006), precum și o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale statului”, transmit reprezentanții Ministerului Public.
De asemenea, în ceea ce îi privește pe pădurarii M.I.C. și G.S.V., aceștia, deși cunoșteau faptul că grupările care acționează în vederea executării de activități miniere fără permis sau licență, respectiv exploatarea rocilor de andezit din carierele situate în interiorul și la limita fondului forestier național, corespunzător cantoanelor aflate în paza lor, pătrund prin aceste cantoane și derulează activitățile de exploatare și transport fără drept, luând la cunoştinţă atât
personal, cât și prin intermediul unor apropiați, au omis sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile de executare de activități miniere fără permis sau licență.
Referitor la ceilalți inculpați, V.I, P.M.P., D.V., G.I.A. ș.a., aceștia au executat în perioada iulie 2024 – 03 octombrie 2024, în mod repetat (de cel puțin 10 ori) activități miniere fără permis sau licență, respectiv exploatare ilegală a pietrei de andezit din zona Vârful Negru – Tăul Negru, zonele „La Bob” și „La Cascadă” din extravilanul comunei Giulești, activități miniere în urma cărora au dobândit cantități însemnate de piatră pe care o ambalau sub formă de paleți și o comercializau către diferite persoane de pe raza județului Maramureș, Cluj, Satu Mare, cu prețuri cuprinse între 900 – 1000 lei per palet. Sumele de bani și le însușeau, iar întreaga activitate s-a desfășurat fără ca vreuna dintre persoanele enumerate anterior să aibă documente care să ateste starea de legalitate a exploatării respectiv: licența sau permisul de exploatare emis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, autorizație de mediu, avize de transport, plata taxelor pe activitatea de exploatare sau a redevenței miniere pentru cantitățile exploatate.
Măsurile asiguratorii au fost dispuse și aplicate asupra sumei totale de 39.200 Eur și 10.400 lei, sume de bani care au fost ridicate cu ocazia efectuării a 18 percheziții domiciliare în data de 02.10.2024, în vederea recuperării prejudiciului, a cheltuielilor judiciare precum și în vederea confiscării speciale și a confiscării extinse.
foto ilustrativ
S-A APROBAT – 350.000 lei pentru premierea elevilor şi profesorilor din Maramureș care au obținut rezultate deosebite
TEHNOLOGIE – China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
DAKAR 2025 – Sătmăreanul Emanuel Gyenes a luat startul pentru a 15-a oară în celebrul raliu
ECONOMIC – Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
BOBOTEAZĂ – 10.000 de sticle cu Aghiasmă vor fi împărțite la Catedrala Episcopală din Baia Mare
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber