Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

PERFORMANȚĂ – Vișeuanul Călin Hartzos, cadet la Academia Forțelor Aeriene a SUA

Publicat cu

pe

Născut în Vișeu de Sus, Călin Hartzos, absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, a fost admis la una dintre cele mai prestigioase academii din Statele Unite ale Americii, Academia Forțelor Aeriene din Colorado Springs”, pe sigurul loc repartizat elevilor de colegiu militar din România, în acest an.
Procesul de selecție a fost unul riguros, bazat pe performanțe școlare, sportive și implicare în activități educative extrașcolare. După finalizarea studiilor în Statele Unite ale Americii, Călin se va întoarce în România, unde își va începe cariera de ofițer.
„Încă de la admiterea în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, în anul 2020, Călin s-a remarcat prin participarea și obținerea de rezultate deosebite la olimpiade, concursuri școlare, proiecte sau dezbateri din aproape toate domeniile, variind de la cele reale, până la cele umane, motivat de dorința de a-și fructifica toate capacitățile și de a-și lărgi orizonturile. Timp de patru ani a avut cele mai bune rezultate din promoție, iar în clasa a XII-a a deținut cel mai mare grad onorific ce se acordă elevilor din colegiile militare, gradul de elev plutonier adjutant, fiind pentru colegii mai mici un model de seriozitate, determinare în atingerea obiectivelor și de reușită în viață”, precizează reprezentanții Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.
„Consider că în acești patru ani de liceu nu am avut foarte mult timp în care să nu fi realizat ceva. Întotdeauna am încercat să rămân activ. O parte din fericirea mea a fost că am avut ocazia de a face ceea ce îmi place, chiar dacă poate părea absurd să spun că îmi place să particip la olimpiade sau îmi place să învăț, este unul dintre hobby-urile mele. Îmi place la fel de mult să fac sport, să ies afară, să citesc o carte, să mă întâlnesc cu prietenii, dar și școala o consider pentru mine o activitate plăcută. Toate experiențele anterioare au fost pe de o parte o experiență în interacționarea cu străinii sau în dobândirea unor abilități și competențe verificate fie de o olimpiadă, de o activitate, de un proiect și în al doilea rând au fost un plus la CV-ul pe care l-am prezentat în cadrul concursului de admitere în Statele Unite ale Americii. Dar consider că fiecare din aceste evenimente la care am participat au fost în primul și în primul rând o experiență de învățare. La orice concurs, proiect la care am participat, am făcut-o voluntar pentru că este ceea ce-mi place”, a declarat Călin Hartzos.
La absolvirea Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, Călin Hartzos a vorbit despre plaunire lui de viitor.
„Planuri există, însă cred că felul în care le pot rezuma pe acestea este că îmi doresc să învăț și să mă fac remarcat în primul și în primul rând, indiferent de specializarea pe care o voi alege acolo. Fie că voi alege să rămân în domeniul științelor reale, voi trece pe partea de pilot de supersonice, sau mă voi îndrepta către diplomație, ceea ce-mi doresc este să fiu cel mai bun în domeniul pe care l-am ales și să mă întorc în țară cu o dorință de schimbare indiferent de domeniul în care voi profesa, doresc să ajung spre vârf și să aduc o schimbare sistemului. Doresc să îl fac să fie cunoscut ca fiind un sistem care promovează în primul și în primul rând înainte de armament, înainte de conflicte, promovează valori, promovează statutul pe care un om trebuie să-l aibă în societatea modernă”, a mai spus Călin.
Călin Hartzos este al unsprezecelea absolvent al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia care își va desăvârși pregătirea în domeniul militar în instituții de renume din Statele Unite ale Americii și al patrulea la Academia Forțelor Aeriene din Colorado Springs, Academia Militară „West Point” (6 absolvenți) și Academia Militară Navală a SUA (un absolvent).

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo