Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

PFIZER – Vaccinul pentru Covid-19 oferă protecţie pe termen lung adolescenţilor de 12-15 ani

Publicat cu

pe

Pfizer a anunţat luni, 22 noiembrie, că vaccinul său împotriva Covid-19 a oferit o protecţie puternică pe termen lung împotriva virusului într-un studiu în stadiu avansat, realizat în rândul adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, transmite Reuters.

„O serie de două doze de vaccin a arătat lo eficacitate de 100% e împotriva Covid-19, măsurată de la şapte zile până la peste patru luni după a doua doză, a spus compania. Datele pe termen lung vor sprijini cererile planificate pentru aprobarea completă de către autorităţile de reglementare a vaccinului pentru grupa de vârstă 12-15 ani, în Statele Unite şi în întreaga lume. Pfizer şi BioNTech vor solicita autorizaţie pentru o doză de 30 de micrograme de vaccin pentru persoane cu vârsta de cel puţin 12 ani”, scrie news.ro.

Vaccinul a fost autorizat pentru utilizare de urgenţă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani de către Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA în luna mai şi a fost aprobat pe deplin pentru utilizare la persoanele cu vârsta de cel puţin 16 ani în august.

Actualitate

YHP Logo