Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

POLIȚIA DE FRONTIERĂ – A crescut cu 150% numărul ucrainenilor care au intrat în țară, față de ieri

Publicat cu

pe

În data de 24.02.2022, într-un interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control aproximativ 111.817 persoane, cetățeni români și străini, dintre care 58.268 persoane au fost pe sensul de intrare în ţară, iar 53.549 persoane pe cel de ieşire. Comparativ cu ziua anterioară, 23.02.2022, când valorile de trafic la nivel naţional au fost de 93.060 de persoane (46.901 pe sensul de intrare în ţară, 46.159 pe sensul de ieşire) s-a înregistrat o creştere de 20%.

„La frontiera cu Ucraina, numărul total de cetăţeni români şi străini a fost de 12.220 de persoane, dintre care 10.624 pe sensul de intrare în ţară. Comparativ cu data de 23.02.2022, când s-au înregistrat 6.519 persoane (4.041 pe sensul de intrare în ţară), s-a constatat o creştere cu 87,5%.

La frontiera cu Moldova, valorile de trafic au fost de 18.728 persoane (dintre care 12.055 pe sensul de intrare în ţară), iar în ziua anterioară au fost 14.228 persoane (7.972 pe sensul de intrare în ţară) – creştere de 31,6%.

La nivel naţional, au efectuat formalităţile de control 14.068 cetăţeni ucraineni, dintre care 10.408 pe sensul de intrare în România, fiind înregistrată o creştere cu 150%. Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 7.422 cetăţeni ucraineni, iar la cea cu Republica Moldova au intrat 2.193”, informează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Actualitate

YHP Logo