Connect with us
Descarcă aplicația

POLITICA

POLITIZAREA SISTEMULUI DE EDUCAȚIE – Inspectoarea Onorica Dorca mulțumește PSD pentru că a repus-o în funcție la Inspectoratul Școlar Maramureș

Publicat cu

pe

Onorica Dorca, fostă inspectoare școlară la ISJ Maramureș, care s-a întors la catedră în perioada în care PNL avut guvernarea, a revenit acum pe funcție și mulțumește organizației PSD Maramureș pentru „susținere și încrederea acordată”, ca și cum aceasta ar fi o funcție de partid, nu una profesionalizată, care ar trebui să fie ocupată pe baze meritocratice. Mesajul a fost publicat pe o rețea de socializare.

„Onorica Dorca este de la 1 septembrie inspector școlar pentru învățământ primar la ISJ Maramureș, iar anunțul a fost făcut chiar de aceasta pe Facebook, unde a mulțumit, ca într-un discurs de Oscar, „PSD Maramureș, doamnei secretar de stat Antoaneta Bolchis, doamnei subprefect Crina Fiorela Chilat și domnului inspector școlar general Pop Mihai”. Toți aceștia sunt oameni politici, numirea fiind eminamente una politică”, scrie edupedu.ro.

Politizarea din inspectorate coboară acum și la nivelul inspectorilor școlari, în acest caz.

„Bună ziua tuturor, dragi colegi și prieteni! Anunț revenirea mea la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în funcția de inspector școlar pentru învățământul primar și alternative educaționale. Mulțumesc pentru susținere și încrederea acordată, PSD Maramureș, doamnei secretar de stat Antoaneta Bolchis, doamnei subprefect Crina Fiorela Chilat și domnului inspector școlar general Pop Mihai. Vă asigur că voi face tot ce știu mai bine pentru elevi, dascăli și părinți. Experiența, competențele didactice, atitudinea, rezultatele obținute pe parcursul carierei mele sunt si ele garantul faptului că mă găsesc aici”, scrie Onorica Dorca pe Facebook.

Cine sunt cei cărora le mulțumește Onorica Dorca:

Secretarul de stat Antoneta Bolchiș – susținută de PSD în funcția de la Ministerul Educației, membră PSD Maramureș.
Subprefectul Crina Fiorela Chilat – soția șefului Agenției Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Călin Chilat, numită pe 10 februarie 2022 subprefect al județului Maramureș. A candidat la europarlamentarele din 2019 și este președintele Organizației de Femei a PSD Maramureș.

Inspectorul general școlar Mihai Cosmin Pop este consilier local din partea PSD în orașul Seini.

Actualitate

YHP Logo