Postul Mare îmi oferă liniștea sufleteasca si gândul cel bun pentru a putea scrie la modul limpede și frumos despre experiența drumului Athosului. Pleci in rostire de rugăciune din Baia Mare și traseszi traseul Oradea – Timișoara – Serbia – Macedonia de Nord și apoi spre Halkidiki în Grecia. Un drum frumos, dar și greu care îți arată cat de departe e România de așteptările romanilor.
Fiind o calatorie religioasa, te gândești doar la ceea ce înseamna experiența doar din punct de vedere religios. Privind în urma îți dai seama că lucrurile nu stau așa. Pentru un jurnalist muntele Athos reprezinta mult. Când te întorci acasa îți dai seama că ai văzut doar 10% din ceea ce reprezintă Athosul. Religios. Dar și turistic, jurnalistic, istoric sau politic.
Revin! Ne pornim pe drum pentru o expediție pe care orice barnat ar trebui să o trăiască măcar o data în viață! Asta pentru ca pe peninsula partea femeiasca nu e primita! Excepția o fac pisicile!
Călatoria în sine trece prin locuri frumoase și relaxante unde dacă at fi te-ai ori clar! Dar ceasul bate secundă după secundă, fară mila! Ajungi la primele ore ale dimineți în portul grecesc Ouranoupolis, poarta de intrare maritima in muntele Athos. De aici îți ridici viza de la un soi de consulat, dupa care te îmbarci pe o șalupa de viteza (costa mai scump) sau pe un feribot, mijloace de transport care îți asigura tranziția spre porturile Athosului. Feribotul de duce sprw cel mai îndepărtat port al peninsulei în circa o oră și jumătate de mers. Ai ocazia să admiri întreaga coasta a muntelui Sfânt si sa poti descoperi schiturile si mănastirile vizibile de pe vas.
Pe tot parcursul călătoriei, mintea îți zboară, fără să vrei, la procesiunile religioase, multe dintre ele trecute de Isus. Nu am înțeles noci astăzi dece! Dar lucurile se petrec! Te găndești ca această calatorie reprezintă un soi de Golgota, inițiarică, pentru tine…
In episodul următor vă povestesc despre Schitul romanesc de la Lacu, locul in care trăiește monahul Pimen dar si unii maramureșeni…
Radu ȚOLAȘ