Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

PREFECTURA MARAMUREȘ – Dosarele de fond funciar, soluționate cu celeritate

Publicat cu

pe

În ultima ședință a Comisiei Județene de Fond Funciar, din cadrul Instituției Prefectului Maramureș, au fost soluționate peste 150 de dosare.

”Ne dorim să venim în sprijinul maramureșenilor care doresc să își constituie sau reconstituie dreptul asupra proprietăților și care așteaptă de mult timp o soluționare în acest sens. Muncim în fiecare zi la aceste dosare și putem spune că am făcut pași importanți în rezolvarea dosarelor pe care le avem pe rol.”, a declarat Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș.

Actualitate

YHP Logo