Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

PREGĂTIRE – Șase salvamontiști din Maramureș, în Italia

Publicat cu

pe

Nu este ușor să fii salvamontist. O știe oricine, tocmai de aceea este nevoie de pregătire tot timpul. Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș a anunțat că, în perioada 14 – 20 Septembrie, sase salvatori montani din județ au participat în Italia, în zona Tri Cime di Lavaredo, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri muntoase din regiunea Trentino- Alto Adige, la un schimb de experiență si o pregatire profesională, la invitatia structurii de salvare montana Socorso Alpino – Bergrettungsdienst im AVS.
„Trei zile salvatorii montani s-au aflat la altitudinea de 2000 metri la refugiul Prato Piazza, impreuna cu salvatorii montani italieni. Au fost 3 zile de pregatire intensa, de exercitii grele, salvare din abrupt, catarat de 6-8 lungimi de coarda (insemnand peste 300 metri), exercitiu de salvare pe timp de noapte, tiroliene in scopul salvarii si transportului accidentatilor la inaltimi de peste 150 – 200 metri, toate cele 3 zile desfasurandu-se pe viscol, ninsoare si temperaturi negative. Experienta a fost una extraordinara ambele echipe lucrand impreuna pe toata durata celor 3 zile iar la finele fiecarei zile a urmat partea de socializare care a intarit si mai mult prieteniile formate.
A 4-a si a 5-a zi au insemnat vizite in bazele structurii de salvare italiene ,in punctul de operare aero precum si puncte de interes turistic ale superbei zone. Colegii salvatori montani italieni au răspuns afirmativ la invitatia noastră de a ne vizita si de a repeta stagiul de pregatire si in Maramureș”, a anunțat Salvamont Maramureș.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo