Etapa a patra a Ligii Zimbrilor a adus primul eșec pentru CS Minaur în acest sezon. Dacă în primele trei runde băimărenii au evoluat modest dar au câștigat, de data aceasta „ulciorul nu mai mers la apă”. Din păcate, problemele financiare de la club nu au cum să nu-și pună amprenta asupra moralului jucătorilor care nu și-au primit salariile pe ultimele cinci luni.
CSM București a dominat meeciul de la început până la final, uneori autoritar, penalizând jocul slab al oaspeților. Gazdele s-a desprins la șase goluri în min. 27 (14-8), însă prima parte a meciului s-a încheiat cu trei goluri consecutive marcate de Minaur. Ultima reușită, cea mai frumoasă a partidei, i-a aparținut lui Tudor Botea, cel mai bun jucător de la Minaur, care a expediat o torpilă de 14 metri.
Minaur, care a evoluat fără Cumpănici și L. Sabou (accidentați), a părut să reintre în joc în debutul reprizei a doua când s-a apropiat la un singur gol (15-14, min. 36). A fost, însă, un simplu foc de paie, deoarece bucureștenii au trecut din nou la cârma meciului și s-au impus la final fără emoții.
CSM București – CS Minaur Baia Mare (14-11)
CSM București: Petrila (10 intervenții), Shymanskyi (a apărat un 7m) – Oancea, Mihalcea 6 (din 7m)/6, Dumitrana 2/3, D. Voica 2/2, Dodică 3/5, Rotaru 4/4, Caba, Nica 2/3, Nedea, Nantes 7/13, Onyejekwe 1/1, Chiratcu 2/3, Duță, Dascălu 2/4. Antrenori: Eliodor Voica, Bogdan Voica
CS Minaur: Terekhov (6 intervenții), Al Khafadji (2 intervenții) – Nagy 3/4, Botea 9/12, Racolța, Vujovic 1/5, Dahlin 3 (1 din 7m)/5, Kotrc 1/2, Dobra, Kozakevych 1/2, Burzak 1/2, V. Pop, E. Pop 2/2, Vujic 4/6, Mollino Da Silva 2/3, Fotache 1/3. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.
Aruncări de la 7 metri: 6-2, transformate 6-1. A ratat: Kozakevych. Minute de eliminare: 8-8.
Arbitri: Alexandru Constantin (București) și Laszlo Gal (Harghita). Observator Sabin Ciurea (Craiova).
Marius CÎMPIAN
foto Facebook CSM București
Pingback: Știri din Maramureș 26 septembrie 2024 - cotosra.ro