Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

PRIMUL PROCES – BioNTech se confruntă luni cu primul proces legat de efectele secundare ale vaccinului împotriva Covid-19

Publicat cu

pe

BioNTech va merge luni în instanţă pentru a se apăra împotriva unui proces din partea unei femei din Germania care solicită despăgubiri pentru presupusele efecte secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19, primul dintre sutele de posibile cazurilor din ţară, transmite news.ro.

Femeia, care îşi exercită dreptul, în temeiul legislaţiei germane privind confidenţialitatea, ca numele ei să nu fie făcut public, dă în judecată producătorul german de vaccinuri pentru obţinerea unor daune de cel puţin 150.000 de euro pentru vătămare corporală, precum şi despăgubiri pentru daune materiale nespecificate, potrivit tribunalul regional din Hamburg care judecă cazul şi firma de avocatură Rogert & Ulbrich, care o reprezintă.

Reclamanta susţine că a suferit dureri în partea superioară a corpului, extremităţi umflate, oboseală şi tulburări de somn din cauza vaccinului.

BioNTech, care deţine autorizaţia de introducere pe piaţă în Germania pentru vaccinul pe care l-a dezvoltat în colaborare cu Pfizer, a declarat că, după o analiză atentă, a concluzionat că acest caz este lipsit de fond.

”Profilul pozitiv beneficiu-risc al Comirnaty rămâne pozitiv şi profilul de siguranţă a fost bine caracterizat”, a spus firma de biotehnologie, referindu-se la numele de marcă al vaccinului.

Compania a subliniat că aproximativ 1,5 miliarde de oameni au primit vaccinul în întreaga lume, inclusiv peste 64 de milioane în Germania.

Actualitate

YHP Logo