Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

PRIN LUME – Lovitură de stat în Gabon, unde preşedintele tocmai a fost reales

Publicat cu

pe

Un grup de ofiţeri militari de rang înalt au apărut la postul de televiziune Gabon 24, în primele ore ale zilei de miercuri, şi au anunţat că au preluat puterea, după ce organismul electoral de stat declarase că preşedintele Ali Bongo Ondimba a câştigat al treilea mandat, informează AFP.

În capitala Libreville s-au auzit focuri de armă.

Între anunţul victoriei lui Ali Bongo Ondimba şi declaraţia de la televiziune a soldaţilor care au spus că preiau puterea au trecut doar câteva minute, menţionează news.ro.

În timp ce preşedintele, aflat la putere de 14 ani, a câştigat în alegerile prezidenţiale de sâmbătă un nou mandat, cu 64,27% din voturi, un grup de militari gabonezi a anunţat, într-un comunicat de presă citit pe postul de televiziune Gabon 24, care este găzduit chiar de sediul Preşedinţiei, anularea scrutinului şi dizolvarea „tuturor instituţiilor Republicii”.

„După ce am remarcat o guvernare iresponsabilă, imprevizibilă, care are ca rezultat o deteriorare continuă a coeziunii sociale riscând să ducă ţara în haos (…) am decis să apărăm pacea punând capăt regimului în vigoare”, a declarat unul dintre militari, care pretind că vorbesc în numele unui „Comitet pentru tranziţia şi restaurarea instituţiilor”.

Ei au mai anunţat că graniţele au fost „închise până la noi ordine”.

În timpul acestei declaraţii, jurnaliştii AFP au auzit focuri de armă automate în Libreville.

Actualitate

YHP Logo