Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

PROCESUL LUI CHERECHEȘ CU ANI – Dosarul a fost retrimis Curții de Apel Cluj

Publicat cu

pe

Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța judiciară supremă din România, a admis în 8 martie recursul primarului Cherecheș impotriva deciziei Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul 19/33/2020, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

În anul 2019, ANI a constat că primarul Cătălin Cherecheș a înregistrat în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017 o diferență nejustificată între averea dobândită și veniturile realizate în cuantum de 2.741.026,31 lei. ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, care a decis că primarul Băii Mare nu poate să justifice suma de 2,7 milioane de lei și trebuie să o plătească statului (după rămânerea definitivă a hotărârii).

Conform legii, dacă va pierde procesul Cătălin Cherecheș va trebui să părăsească postul de primar al municipiului Baia Mare.

Articolul 33 din Legea 115/2006 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici
(1) Persoana a carei avere a fost declarată, în total sau în parte, nejustificată, printr-o hotărâre judecatorească irevocabilă, va fi destituită sau revocată, după caz, din funcţia pe care o deţine.

foto Facebook Cătălin Cherecheș

Actualitate

YHP Logo