Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

PROIECT – Opt gospodării vechi dintr-un sat maramurșean vor fi reabilitate

Publicat cu

pe

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a avut o întâlnire de lucru în satul Breb, comuna Ocna Șugatag, cu reprezentanți ai Ordinului Arhitecților Filiala Nord-Vest, cu primarul comunei, Ioan Oanea și colegii din cadrul CJ Maramureș, pentru a da start proiectului “Ruta satelor”, care cuprinde satul Breb și prin care vom reabilita opt gospodării vechi de peste 80 de ani prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
„În pasul următor primăria se va ocupa de identificarea gospodăriilor și de relația cu proprietarii, Ordinul Arhitecților Filiala Nord-Vest va realiza partea de proiectare și Consiliul Județean va asigura partea de management de proiect și documentațiile necesare pentru semnarea contractului de finanțare.
În aproximativ 90 de zile vom finaliza proiectele la nivel de DALI, iar ulterior vom demara toți pașii necesari pentru ca aceste gospodării vechi, dar cu o istorie bogată, să fie reabilitate integral.
În a doua etapă, prin parteneriatul cu Ordinul Arhitecților vom identifica alte patru localități din toate cele patru țări ale Maramureșului și vom demara un program județean de reabilitare, conservare și punere în valoare a patrimoniului local. În această etapă, practic vom reabilita centrele localităților cu gospodăriile și instituțiile aferente”, a anunțat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo