Connect with us
Descarcă aplicația

ADMINISTRATIE

PROIECT – Trenuri de mers cadenţat în jurul a 21 de oraşe mari din România, inclusiv Baia Mare

Publicat cu

pe

Ieri, 4 aprilie, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat în SEAP un anunț de consultare a pieței, care prevede obținerea unei valori estimative pentru achiziția serviciului ce are ca obiect „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România” cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
„Una din activitățile importante ce se vor desfășura în cadrul proiectului, pentru care se face consultarea de piață, o reprezintă stabilirea mersului cadențat în transportul feroviar pentru fiecare pol de creștere și de dezvoltare și orașele mari și reședințele de județ apropiate, care trebuie să reflecte cererea de mobilitate a populației din fiecare pol de creștere analizat, la o cadență adecvată, pe o perioadă de cel puțin 10 ani”, informeaz[ reprezentanții ARF.
Astfel, această activitate se împarte în două sub-activități, după cum urmează:
a. Introducerea trenurilor de mers cadențat in jurul orașelor mari din România (21 orașe, poli de dezvoltare și poli de creștere). Prin această sub-activitate se dorește introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul acestor orașe, și anume:
1. București
2. Cluj Napoca
3. Timișoara
4. Iași
5. Constanta
6. Craiova
7. Brașov
8. Galați
9. Ploiești
10. Oradea
11. Brăila
12. Arad
13. Pitești
14. Sibiu
15. Bacău
16. Târgu Mureș
17. Baia Mare
18. Buzău
19. Botoșani
20. Satu Mare
21. Râmnicu Vâlcea
b. Asigurarea legăturilor feroviare între orașele mari și reședințele de județ apropiate (12 conexiuni). Prin această sub-activitate, se intenționează asigurarea legăturilor între reședințele de județ apropiate, respectiv:
1. Călărași – Slobozia;
2. Ploiești – București – Giurgiu;
3. Timișoara – Arad;
4. Deva – Alba Iulia – Sibiu
5. Satu Mare – Baia Mare;
6. Botoșani – Suceava;
7. Cluj Napoca – Târgu Mureș;
8. Brăila – Galați
9. Iași – Vaslui;
10. Craiova – Slatina;
11. Bacău – Piatra Neamț;
12. Brașov – Sf. Gheorghe.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate