Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Propunere legată de obținerea vechimii pentru profesorii care au predat în alte state

Publicat cu

pe

În atenția parlamentarilor se află o propunere legislativă pentru completarea art.185 din Legea învăţământului preuniversitar nr.198/2023. Inițiatorii acestui proiect de lege susțin că prin prezenta propunere se are în vedere „recunoașterea vechimii la catedră acumulate în străinătate, sens îmn care se propune ca, în vederea obținerii gradului didactic II, cadrul didactic care a predat în statele membre ale Uniunii Europene, din statele membre ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și din alte state cu care România a încheiat convenții privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice va urma aceleași etape ca alt cadru didactic, singura diferență fiind înlocuirea evaluărilor periodice cu evaluările curente, pentru a nu tergiversa obținerea gradului”.

Din proiect aflăm că în cazul gradului didactic I, diferența ar fi eșalonarea inspecțiilor școlare pe o perioadă de un an în loc de patru, „oferind astfel posibilitatea cadrului didactic care a predat în respectivele state să obțină gradul, fără a trebui să predea încă patru ani în sistemul de învățământ din România, trecând însă prin aceiași pași ca persoanele care au obținut vechimea la catedră în România”.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo