Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

RAFILA – Peste 15.000 de medici au emigrat după aderarea României la Uniunea Europeană

Publicat cu

pe

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că peste 15.000 de medici au emigrat după aderarea României la Uniunea Europeană, alături de alţi profesionişti din domeniul sanitar. El consideră că, „pe lângă creşterea veniturilor acestei categorii, trebuie asigurate condiţii de confort profesional” pentru ca profesioniştii din domeniul medical să rămână în ţară.

Alexandru Rafila participă la reuniunea la nivel înalt privind sănătatea şi migraţia în Regiunea Europeană a OMS, eveniment organizat de Biroul Regional pentru Europa al organizaţiei la Istanbul, Turcia.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, la întâlnirea participă miniştri de resort din Regiunea Europeană, experţi internaţionali, organizaţii partenere şi state din Regiunile OMS Africa şi Estul Mediteranei. Reuniunea are ca obiectiv coordonarea şi integrarea acţiunilor guvernelor, ale societăţii civile şi ale comunităţii internaţionale privind acordarea asistenţei umanitare şi de sănătate refugiaţilor şi migranţilor.

Ministrul român al Sănătăţii a participat la primul panel al conferinţei şi a abordat problema necesităţii unei strategii comune privind resursele umane în sănătate, deoarece accesul universal la servicii de sănătate nu va fi posibil dacă nu există profesionişti, inclusiv în zonele mai puţin dezvoltate.

„Peste 15.000 de medici au emigrat în alte ţări după aderarea României la Uniunea Europeană. În plus, au emigrat şi alţi profesionişti din sistemul sanitar. Eu cred că trebuie să acţionăm în două direcţii atunci când vorbim de resursa umană din sistemul sanitar. Pe lângă creşterea veniturilor acestei categorii, trebuie asigurate condiţii de confort profesional care să facă eficientă activitatea medicală, iar aceasta din urmă este esenţială pentru a menţine în ţară profesioniştii sistemului”, a declarat Rafila, conform news.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate