Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

RĂZBOI ÎN UCRAINA – Rusia trimite bărbați recrutați din penitenciare să lupte în cele mai periculoase zone de pe linia frontului

Publicat cu

pe

Reuters a realizat reportajul discutând cu 13 persoane direct sau indirect implicate în această situație, inclusiv cinci soldați recrutați din penitenciare, trei rude ale acestora și trei militari profesioniști, care au interacționat cu noii recruți. Toți au cerut să li se păstreze anonimatul, de teama unor represalii. Reuters a verificat, însă, identitatea fiecăruia, consultând acte judiciare, vorbind cu apropiații lor și verificând conturile de pe rețelele de socializare.

Sute de persoane condamnate și încarcerate, atât din circuitul civil, cât și cel militar, au fost recrutate pentru a lupta în Ucraina, fiind grupate în așa-numitele unități “Storm-Z”. Acestea au fost trimise în prima linie a conflictului, în acest an, unde au fost rapid ucise sau rănite și lăsate ulterior să moară, întrucât comandanții militari consideră că viața lor valorează mai puțin decât cea a militarilor profesioniști.

Unul dintre soldații cu care Reuters a vorbit, și care a luptat în mai și iunie în Bakhmut, a spus că “luptători din Storm-Z sunt doar carne de tun”. El a relatat cum a oferit îngrijiri medicale unui grup de șase-șapte răniți, deși comandantul îi ordonase să-i abandoneze. A mai adăugat că, în cazul în care orice soldat este prins că a consumat alcool, este trimis în unitățile Storm-Z. Aceeași pedeapsă este aplicată și pentru alte abateri, cum ar fi consumul de droguri sau refuzul de a aplica ordinele.

Reuters a încercat să obțină un punct de vedere despre aceste unități, contactând un ofițer de unitate și chiar Ministerul rus al Apărării, însă nu a obținut niciun răspuns. Și dacă aceste practici ar fi recunoscute la nivel oficial, Convenția de la Geneva nu include reguli legate de modul în care statul îi pedepsește pe propriii soldați. În presa rusă controlată de stat, despre Storm-Z se scrie că a fost implicat în lupte intense și că unii luptători au primit medalii pentru curaj. Nu se regăsește însă niciun detaliu despre modul în care au fost constituite unitățile sau despre pierderile de vieți omenești.

foto reuters.com

Actualitate

YHP Logo