Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

RĂZBOI – Zelenski: Noi vrem pace, dar Putin nu vrea pacea

Publicat cu

pe

Președintele Volodimir Zelenski solicită insistent aliaților internaționali ai Ucrainei să ignore așa-numitele linii roșii impuse de Moscova și să permită armatei ucrainene să utilizeze armamentul furnizat de Occident pentru atacuri în adâncimea teritoriului Federației Ruse. Liderul de la Kiev se află în Germania, unde are loc o reuniune internațională destinată accelerării livrărilor de armament către Ucraina.

Este pentru prima dată când Volodimir Zelenski participă la reuniunea miniștrilor apărării din cadrul Grupului de Contact pentru Ucraina. Întâlnirea se desfășoară la baza NATO Ramstein, din Germania, și reunește miniștrii apărării sau alți oficiali din cel puțin 50 de țări membre ale Grupului de Contact pentru Ucraina. Zelenski încearcă să convingă țările partenere care au furnizat armament Ucrainei să permită utilizarea acestuia pentru atacuri în adâncimea teritoriului Federației Ruse, în ciuda faptului că multe țări au condiționat livrarea de armament de operațiuni militare strict pe teritoriul Ucrainei.

Volodimir Zelenski a declarat: „Vrem ca acest război să se termine. Vrem pace, vrem să ne salvăm poporul, în primul rând, să ne salvăm țara, dar Putin nu vrea pacea. De aceea, trebuie să fim puternici, trebuie să forțăm Rusia să vrea pacea. Trebuie să-i facem pe cetățenii ruși, și chiar pe militarii ruși, să se întrebe de ce au nevoie: de pace sau de Putin?”

Statele Unite au anunțat un nou ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de un sfert de miliard de dolari, pentru a spori capacitatea de apărare și răspuns a ucrainenilor.

Lloyd Austin, secretarul Apărării SUA, a declarat: „Prieteni, este un moment critic. Timpul este esențial, mai ales că vine iarna, și trebuie să sporim rapid susținerea noastră. Am plăcerea de a anunța că președintele Biden prezintă astăzi un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 250 de milioane de dolari.”

De asemenea, Germania suplimentează ajutorul militar pentru Ucraina.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate

YHP Logo