Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Recensământul internaţional al berzelor albe. Când va avea loc

Publicat cu

pe

Asociația pentru protecția păsărilor și naturii „Grupul Milvus” a anunțat că la finele acestei săptămâni va avea loc recensământul internațional al berzelor albe. Asta fiindcă o dată la 10 ani berzele albe din întreaga Europă fac obiectul unui recensământ internaţional, coordonat de partenerii din Germania, Uniunea pentru Conservarea Naturii şi Biodiversităţii (NABU). Anul 2024 va fi anul celui de-al optulea astfel de recensământ.

În România Recensământul internaţional al berzelor albe va avea loc în perioada 15 iunie – 15 iulie.

„Berzele albe sunt carismatice, cunoscute şi îndrăgite, iar specia a fost adesea folosită ca indicator pentru a evidenţia problemele de mediu, în special pierderea zonelor umede, modificările practicilor agricole, precum şi schimbările climatice. Tendinţele populaţiei mondiale de berze albe au fost urmărite prin numărători internaţionale regulate începând cu 1934, astfel că recensământul acestei specii este unul dintre cele mai vechi programe internaţionale de monitorizare a biodiversităţii.

Societatea Ornitologică Română şi Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi Naturii „Grupul Milvus” monitorizează această specie din 1994, iar din 2017 colectarea datelor de către ornitologi profesionişti sau voluntarii noştri se realizează cu ajutorul aplicaţiei Uite Barza ! Sau OpenBirdMaps. Recensământul berzelor albe contribuie la îmbunătăţirea cunoştinţelor cu privire la efectivul cuibăritor al speciei în România, pentru ca pe termen lung să poată fi implementate măsuri eficiente de protecţie, cum ar fi instalarea de suporturi pentru cuiburi acolo unde este necesar, atât pentru protejarea păsărilor, cât şi a reţelei electrice, dar şi îmbunătăţirea practicilor agricole (sau păstrarea celor tradiţionale) pentru a opri degradarea habitatelor folosite de specie sau realizarea unor lucrări de refacere a acestor habitate”, spune Cristian Domşa, coordonatorul recensământului, din partea SOR.

„Având datele colectate prin programul de monitorizare, am putut observa o scădere a populaţiei în multe zone de câmpie, de ex. În Câmpia de Vest, iar în paralel o creştere a populaţiei în unele zone de deal de la poalele Carpaţilor. Aceste schimbări se datorează cel mai probabil practicilor agricole care devin tot mai intensive şi nefavorabile naturii în zona de şes, respectiv schimbărilor climatice. Monitorizarea populaţiei este foarte importantă pentru a înţelege ameninţările cu care se confruntă populaţia de berze”, transmite într-un comunicat de presă Tamas Papp, director executiv al Asociaţiei „Grupul Milvus”.

În 2014 berzele albe au fost recenzate în 48 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Asia. Ce trebuie știut este că berzele albe cuibăresc pe întreg teritoriul ţării noastre, de la nivelul mării până la altitudinea maximă de 1.100 metri. Recensământul naţional se desfăşoară în toate cele 3.186 de unităţi administrativ teritoriale (UAT, comune sau oraşe) din România: „Spre deosebire de anii trecuţi, când înregistrarea cuiburilor de barză a fost realizată de voluntarii noştri în drumurile lor ocazionale prin ţară, anul acesta va fi nevoie ca toate localităţile să fie străbătute sistematic, pentru a colecta date complete despre numărul de cuiburi ocupate şi puii din fiecare cuib.

Invităm toţi iubitorii acestor minunate păsări să ia parte la acest recensământ şi să aleagă localităţile în care vor face recensământul prin înregistrarea în acest formular. Odată aleasă o unitate administrativ teritorială (comună, oraş), aceasta trebuie acoperită integral şi sistematic (toate localităţile trebuie verificate complet). După înregistrare, voluntarii vor fi contactaţi de una dintre organizaţiile partenere (în funcţie de opţiunea aleasă). Toţi voluntarii vor beneficia de instruire şi consultanţă pe toată durata desfăşurării recensământului şi… cei mai harnici, de premii”.

În Maramureș avem destule cuiburi de berze albe. Le găsim inclusiv în zone îndepărtate ale județului, cum ar fi în Moisei, aproape de Pietrosul Rodnei.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate