Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Reclamații multe legate de zona Dedeman și Păltinișului

Publicat cu

pe

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș recunoaște că a primit un număr mare de sesizări privind disconfortul olfactiv în zonele Dedeman și Păltinișului din municipiul Baia Mare. Tocmai de aceea a venit cu o serie de lămuriri: „Garda Națională de Mediu verifică respectarea obligațiilor ce le revin operatorilor economici care desfășoară activități cu posibil impact semnificativ asupra mediului (care necesită autorizație/autorizație integrată de mediu). În conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2005 actualizată privind protecția mediului, în cazul existenţei unor plângeri din partea publicului care reclamă existenţa unui disconfort olfactiv, autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate, formulează răspunsurile la respectivele plângeri”.
„Autorităţile administraţiei publice locale iau măsurile necesare prevenirii şi reducerii disconfortului olfactiv provenit de la activităţile care nu se supun reglementării din punctul de vedere al protecţiei mediului şi dispun măsurile legale ce se impun, colaborează cu autorităţile competente pentru protecţia mediului în ceea ce priveşte prevenirea şi reducerea disconfortului olfactiv provenit de la activităţile pentru care este necesară emiterea autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, aplică prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului cu respectarea distanţelor prevăzute în legislaţia în vigoare şi dispun măsurile legale ce se impun, controlează în scop preventiv şi la sesizarea publicului, prin serviciile de specialitate, activităţile pentru care nu este necesară obţinerea autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu şi care ar putea crea un disconfort olfactiv şi dispun măsurile legale ce se impun, respectiv reglementează inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară desfăşurarea activităţilor generatoare de disconfort olfactiv în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament şi agrement”, precizează Garda de Mediu Maramureș.
În plus, autorităţile administraţiei publice locale verifică şi soluţionează, potrivit competenţelor specifice ale autorităţilor administraţiei publice locale, sesizările cetăţenilor privind nerespectarea normelor legale de protecţie a mediului şi a surselor de apă, precum şi a celor de gospodărire a localităţilor, dar și constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale specifice realizării atribuţiilor prevăzute la lit. i), stabilite în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale.
„Astfel, conform celor de mai sus, structurile teritoriale de sănătate monitorizează starea de sănătate a populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu, inclusiv disconfortul olfactiv, înregistrează sesizările și pentru elaborarea răspunsurilor solicită sprijinul GNM, în cazul surselor care provin din activități care necesită autorizație/autorizație integrată de mediu, respectiv Autorităţilor administraţiei publice locale, pentru celelalte surse/activități.
Având în vedere atribuțiile și răspunderile structurilor teritoriale ale Ministerului Sănătății, mai sus menționate, sesizările înregistrate la Garda Națională de Mediu privind disconfortul olfactiv, care nu au legatură cu activități care necesită autorizație de mediu, vor fi redirecționate la direcțiile de sănătate publică și la Autorităţile administraţiei publice locale, pentru competenta soluționare.
GNM va soluționa sesizările privind disconfortul olfactiv legate de sursele provenite din activitățile care necesită autorizație de mediu, urmărind respectarea prevederilor legislației în vigoare și a măsurilor din Planurile de gestionare a disconfortului olfactiv”, concluzionează GNM.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo