Eliberarea adeverinței de venit pentru persoanele fizice se va face după alte reguli. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus zilele trecute în dezbatere publică un proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de eliberare a unor adeverințe de către organul fiscal central, în cazul persoanelor fizice, precum și a modelului și conținutului unor formulare.
Din Expunerea de motive la acest proiect de ordin aflăm că „persoanele fizice solicită, în general, organelor fiscale fie adeverințe care să ateste veniturile realizate, fie adeverințe care să ateste că nu realizează venituri. În prezent, la solicitarea persoanelor fizice, organul fiscal eliberează adeverința de venit. Modelul și conținutul formularelor “Cerere de eliberare a unei adeverințe de venit” și „Adeverinţă de venit” au fost aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.3396/2016. Cererea conține informații referitoare la datele de identificare ale contribuabilului, perioada fiscală, precum și motivul pentru care se solicită eliberarea adeverinței și se poate depune la registratura organului fiscal, prin poștă sau electronic, prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual, disponibil pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.
„În situația în care, cererea de eliberare a unei adeverinţe de venit se transmite prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual, contribuabilii trebuie să selecteze în aplicație, dintr-o listă predefinită (limitativă), motivul pentru care solicită eliberarea adeverinței de venit. Ca urmare, pentru a nu limita/condiționa utilizarea adeverinței considerăm necesară eliminarea obligației de a se menționa motivul pentru care se solicită acest document.
Potrivit prevederilor legislației procedural – fiscale, se disting două categorii de persoane fizice care pot solicita eliberarea adeverințelor, respectiv persoane fizice care sunt înregistrate fiscal, potrivit dispozițiilor art.82 alin.(5) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (care au calitatea de contribuabil) și persoane fizice care nu sunt înregistrate fiscal (care nu au calitatea de contribuabil).
Având în vedere existența acestor două categorii de persoane fizice, considerăm că este necesară diferențierea adeverințelor care se eliberează de organul fiscal și anume contribuabililor persoane fizice să le fie eliberată adeverința de venit, persoanelor fizice care nu au calitatea de contribuabili să le fie eliberată o adeverință prin care să se ateste faptul că nu sunt înregistrate în evidențele fiscale. Prin prezentul proiect de ordin, se propune aprobarea procedurii de eliberare a unor adeverințe de către organul fiscal central, în cazul persoanelor fizice, precum și a modelului și conținutului formularelor 231 „Cerere pentru eliberarea unei adeverinţe” – formular care va fi utilizat de persoanele fizice care solicită eliberarea unei adeverințe/adeverințe de venit, 232 „Adeverinţă de venit” – formular care atestă veniturile, existente în evidența fiscală, realizate de persoana fizică, în cursul unui an fiscal și 233 ”Adeverință” – formular care atestă că persoana fizică nu figurează înregistrată în evidența fiscală”, anunță ANAF.
Dragoș HOJDA