SPORT
RUGBY – Petrache: Calificarea la CM din Franţa şi preluarea stadionului, cele mai importante evenimente
Publicat cu
2 ani in urmape
De
ionel.24newsPreşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, pentru AGERPRES, că preluarea de către FRR a stadionului Arcul de Triumf şi calificarea echipei naţionale la Cupa Mondială din Franţa reprezintă evenimentele majore ale rugby-ului românesc în 2022.
„Cele mai importante evenimente din acest an sunt, fără îndoială, calificarea echipei naţionale de rugby la Cupa Mondială din Franţa, practic prezenţa între cele mai bune echipe din lume, şi revenirea, după multe discuţii şi demersuri, a Stadionului Naţional de Rugby Arcul de Triumf înapoi la Federaţia Română de Rugby”, a declarat Petrache.
El a precizat că a fost un an foarte greu din punct de vedere financiar, federaţia având un buget mai mic decât cel din 2021.
„Bineînţeles, să nu uităm că a fost un an foarte greu din punct de vedere financiar, am pornit cu un buget mult mai mic faţă de cel de anul trecut şi pe baza acestuia a trebuit să manageriem tot ce înseamnă loturi naţionale, pregătire, stagii, competiţii. Tot aici aş dori să punctez un proiect extrem de important pentru creşterea şi dezvoltarea rugbyului românesc, revenirea în competiţiile intercluburi europene, după şapte ani, a selecţionatei Romanian Wolves, o selecţionată gândită să ajute tinerii jucători să crească, să adune minute de joc şi experienţă la nivel internaţional, pentru a face pasul cât mai repede la echipa mare. Primul efect, cel mai rapid şi imediat, a fost prezenţa pe teren a 15 jucători de U20, jucători care s-au regăsit şi în echipa României U20 care a participat la Campionatul European. Foarte important, de asemenea, este că anul viitor va fi an preolimpic şi, în acest context, ambele echipe de rugby în 7, feminin şi masculin, sunt calificate la Jocurile Europene de la Cracovia, competiţie care este turneul regional, european, de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris 2023”, a adăugat Petrache.
Oficialul FRR anticipează că şi începutul lui 2023 va fi unul foarte dificil primele meciuri fiind programate înaintea alocării bugetului de la Ministerul Sportului.
„2022 a fost un an care, aşa cum am spus, a fost centrat în special pe echipa naţională de seniori, pentru a asigura toate condiţiile jucătorilor şi staff-ului pentru o pregătire cât mai bună în vederea obţinerii biletului la Cupa Mondială. Din păcate, rămâne constantă o problemă, spre care trebuie să ne îndreptăm mult mai mult atenţia pentru găsirea unor soluţii, finanţarea loturilor naţionale de juniori. Faptul că bugetul din acest an nu ne-a permis o pregătire susţinută, continuă, măcar cu un număr minim de cantonamente ne-a forţat să trimitem echipele la competiţiile internaţionale cu stagii de 4-5 zile, ceea ce s-a reflectat în rezultate. Şi, pentru că am vorbit de buget, în continuare rămâne foarte dificil de gestionat începutul de an, primele două luni, în care trebuie să căutăm soluţii pentru că, cel puţin la noi, primele meciuri sunt la începutul lui februarie, echipa trebuie să intre cât mai repede în cantonament în ianuarie, iar bugetul vine extrem de târziu”, a afirmat preşedintele FRR.
Din punct de vedere al rezultatelor sportive, Petrache a spus că şi-ar fi dorit mai mult în 2022.
„Chiar dacă din punctul de vedere al rezultatelor obţinute ne-am fi dorit mult mai mult, pentru noi a fost o bucurie să primim Italia, componentă a Turneului celor Şase Naţiuni, la Bucureşti, după 18 ani. A fost un meci pe care toţi iubitorii rugby-ului l-au aşteptat pentru că, să nu uităm, Italia a reuşit în acest an să învingă Ţara Galilor şi acum, în meciurile test din noiembrie, Australia. Apoi am reuşit să organizăm la Bucureşti, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, Turneul Olimpic Rugby 7s de calificare la Cupa Mondială din Africa de Sud, competiţie care a adus echipe puternice, Irlanda, Scoţia, Ţara Galilor, Anglia, Italia, şi unde am fost reprezentaţi atât la masculin, cât şi la feminin. Tot din această perspectivă, vreau să menţionez şi organizarea turneului din toamnă, unde, alături de meciurile României, am găzduit două partide internaţionale, Tonga cu Chile şi Tonga cu Uruguay”.
Similar
RUGBY – CSM Știința Baia Mare s-a despărțit de trei jucători
ÎN 2 IANUARIE – Naționala de rugby se reunește cu 6 jucători de la CSM Știința Baia Mare în lot
TRANSFER – Căpitanul naționalei de rugby se întoarce la CSM Știința Baia Mare
CUPA ROMÂNIEI – CSM Știința pierde finala cu Dinamo și rămâne fără trofeu în acest an
CUPA ROMÂNIEI – CSM Știința și Dinamo joacă marea finală. Ce au declarat cei doi căpitani
RUGBY – CSM Știința Baia Mare întâlnește Dinamo în finala Cupei României
Șeful Poliției Baia Mare a devenit… șeful Poliției Locale
FOTO – Adăpostul de câini din Baia Mare are nevoie de voluntari și adoptatori
Cod galben de vânt în orele care urmează
HOTĂRÂRE CEDO – Statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro
RUGBY – CSM Știința Baia Mare s-a despărțit de trei jucători
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
VIDEO – Băimăreanul Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), decisiv în victoria cu „U” BT Cluj
R. STAUDER (prefect Maramureș) – „Împreună cu structurile MAI monitorizăm activitățile care implică siguranța cetățenilor veniți din țara vecină” (VIDEO)
Actualitate
- Fără categorie13 ani in urma
Vezi ce efecte negative au antibioticele si paracetamolul
- Uncategorized12 ani in urma
Destinatii de vacanta: Creta – Cele mai frumoase locuri de pe Insula lui Zeus
- SANATATE3 ani in urma
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI – Programări online pentru consultații
- ACTUALITATE1 an in urma
Telefonul de 200 lei preferat de interlopi şi urât de poliţişti. Şi Cherecheș îl avea la el când a fugit
- Fără categorie14 ani in urma
Apa structurata, apa energizata, apa vie: Invata acum pasii necesari ca sa te simti mai sanatos si mai energic in 30 de zile!
- SPORT2 ani in urma
ÎNOT MASTERS – Băimăreanul Ioan Ștefan Gherghel, campion european la 100 m fluture
- ACTUALITATE3 ani in urma
SCHIMBĂRI ÎN EDUCAȚIE – Fără teze obligatorii și medii semestriale
- SPORT3 ani in urma
CM ÎNOT – David Popovici, nou record mondial de juniori la 200 m liber