Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

S-a început distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor

Publicat cu

pe

Compania Națională ,,Poșta Română” a început de ieri, 16 august, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii din țară. În total 10.000 de poștași au plecat pe teren încă de la primele ore ale dimineții pentru a înmâna documentele mult așteptate beneficiarilor.

Poșta Română a anunțat că până la finele lunii august factorii poștali vor distribui toate cele aproximativ 4,6 milioane de documente, cu o medie de 500.000 de plicuri înmânate zilnic: „Poștașii sunt liantul principal în acest proces, dovedind întotdeauna profesionalism în astfel de proiecte majore și punând mai presus de toate grija față de clienții noștri. Compania Națională „Poșta Română”, singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării, a luat toate măsurile necesare pentru ca deciziile de recalculare a pensiilor să ajungă la pensionari, conform angajamentului asumat față de beneficiarii săi.

În cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poștal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceștia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poștal la care este arondat. Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024”.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo