Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SĂ NE PREGĂTIM – Banca Centrală Europeană va continua să crească dobânzile anul viitor, provocând probleme consumatorilor

Publicat cu

pe

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea majora ratele dobânzilor şi anul viitor, provocând probleme consumatorilor, în condiţiile în care încearcă să slăbească cererea care contribuie mult la o inflaţie tot mai ridicată, potrivit economistului şef al instituţiei financiare, Philip Lane, transmite Reuters.

În condiţiile în care inflaţia se apropie de teritoriul cu două cifre, BCE a efectuat două majorări supradimensionate ale ratelor dobânzilor, în iulie şi septembrie, şi a promis şi mai multe acţiuni, având în vedere că şi aşteptările de creştere a preţurilor pe termen lung se deplasează acum peste ţinta sa de 2%.

”Credem că acest lucru va reduce cererea, nu ne vom preface că nu vor fi probleme”, a spus Lane la o conferinţă.

Actualitate

YHP Logo