Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

Săli de detenție din toamnă. Unde ducem copiii care deranjează orele

Publicat cu

pe

Noul an școlar aduce săli de detenție, unde ar urma să fie duși elevii care deranjează orele. Doar că actuala conducere a Inspectoratului Școlar Județean Maramureș spune că aceste săli de detenție nu sunt de fapt săli de detenție.

„Sălile de detenție nu sunt săli de detenție, de fapt. Sălile de detenție vor fi biblioteca școlară, cabinetul psihologului sau orice spațiu școlar liber din sala de clasă în care în un copil care, din anumite motive, nu poate fi controlat, pentru că astfel de situații avem în fiecare clasă, știm toți că în fiecare clasă este un copil mai viteaz. Și atunci, când situația iese de sub control, profesorul va avea posibilitatea, pe niște reguli pe care le vom face împreună cu directorii de școală, să scoată acel copil din clasă, să se liniștească, să ia o carte, să citească și să fie supravegheat de oricine altcineva. Eu, ca profesor, nu mai cert un copil în fața clasei, în fața celorlalți. Am o problemă cu un copil, ies pe hol și discut cu el, îi spun că nu a procedat corect. Dacă eu cert copilul în mijlocul colegilor săi poate să apară situația de bulllying, poate copilul să interpreteze altfel totul, dar când vorbești cu el face to face atunci e altceva. Nu trebuie să abuzăm de astfel de situații, că este și acest revers. Nu o să avem cătușe la școală”, a spus Mihai Pop, șeful ISJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Actualitate

YHP Logo