Connect with us
Descarcă aplicația

SANATATE

SĂNĂTATE – Totalul exporturilor de medicamente din România a fost anul trecut în jurul a 1,25 de miliarde de euro

Publicat cu

pe

Totalul exporturilor de medicamente din România a fost undeva în jurul a 1,25 de miliarde de euro la nivelul anului trecut, în condiţiile în care producţia internă se ridică la aproape 800 de milioane de euro, a declarat, sâmbătă, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, informează AGERPRES.

El a precizat că preţul mic al medicamentelor existent în România face ca angrosiştii de medicamente să le cumpere de pe piaţa internă şi să le revândă în ţări unde preţurile sunt mai mari, obţinând, astfel, profit.

„Noi avem o piaţă liberă în Uniunea Europeană pentru medicamente, ori această situaţie generează nişte particularităţi pentru piaţa farmaceutică din România, care sunt importante şi sunt una din sursele care generează dispariţia medicamentelor din România. Preţul mic în România, aşa cum spuneam, stabilit la nivel minim european, devine tentant pentru angrosiştii de medicamente care sunt tentaţi să cumpere din România şi să revândă aceste medicamente pe pieţe unde preţurile sunt mult mai mari. Un asemenea fenomen poartă denumirea oficială de comerţ intra-comunitar. El, practic, distorsionează piaţa farmaceutică din România, fiindcă sunt cantităţi importante de medicamente care părăsesc România şi sunt comercializate pe aceste pieţe, în detrimentul pacienţilor români. La nivelul anului trecut, totalul exporturilor de medicamente, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, a fost undeva în jurul a 1,25 miliarde de euro şi, dacă adunăm toate datele referitoare la producţia internă de medicamente, ajungem undeva spre 800 de milioane de euro. Deci, dacă toată producţia de medicamente din România ar fi exportată, tot n-am ajunge la cifra de 1,25 de miliarde, care reprezintă nivelul exporturilor din România”, a afirmat reprezentantul ARPIM.

Potrivit acestuia, estimările ARPIM arată că aproximativ jumătate din producţia internă rămâne în România şi cealaltă jumătate este exportată.

Print Friendly, PDF & Email
Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate