Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SĂPTĂMÂNA ALTFEL – Polițiștii băimăreni, în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”

Publicat cu

pe

Ieri copiii de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare au avut parte de lecții „altfel”, de prevenire a criminalității, cu profesori „altfel” -polițiști.

Elevii din șase clase, de ciclu primar și gimnazial, de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Baia Mare au fost prezenți la „lecțiile” polițiștilor Biroului Siguranța Școlară și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității pe teme de prevenire a consumului de substanțe interzise, răspunderea penală a minorilor, siguranța în mediul online, prevenirea disparițiilor de minori și siguranța copiilor acasă, pe stradă și la școală prin  Programul „Școala siguranței TEDI”.

„Astfel elevii au aflat ce este o contravenție și o infracțiune, cum răspund penal minorii cu vârsta între 14 și 18 ani. Au învățat care sunt pericolele din mediul online și cum se pot proteja pentru a nu deveni victime. Au aflat despre pericolele la care se expun atunci când decid să fugă de acasă pentru că nu reușesc să comunice cu părinții lor și care sunt consecințele consumului de substanțe interzise. Cei mici, de clasa I, au aflat ce trebuie să facă pentru a fi în siguranță acasă, pe stradă și la școală, de ce sunt importante regulile și care sunt consecințele nerespectării lor”, transmit reprezentanții IPJ Maramureș.

Print Friendly, PDF & Email

Actualitate