Connect with us
Descarcă aplicația

SPORT

SĂRBĂTOARE – 90 de ani de la înființarea echipei Minerul Cavnic

Publicat cu

pe

În data de 3 august la ora 11:00 pe stadionul din Cavnic va avea loc o întâlnire cu fosti fotbaliști de la Minerul Cavnic, echipă înființată în 1934, acum 90 de ani.

„Ne vom revedea jucatori din diferite generații la partida de fotbal pe teren redus, după care la un pahar de vorba vom depana amintiri sub culorile roșu-albastru”, transmite Sebastian Zan, cel care a avut inițiativa organizării evenimentului.

Istoria echipei Minerul Cavnic (Wikipedia)

Minerul Cavnic a luat ființă în 1934, are culorile roșu-albastru, iar în 1971 a promovat pentru prima dată în Divizia C. Peste 2 ani a ajuns și în eșalonul al doilea, cu antrenorul Ion Bartha la cârmă. Din lot au făcut parte, printre alții, Ficzay, Kiss, Szimai, Luncan, Timar, Ciutacu, Frăsineanu, Daubner, Varga, V. Pop, D. Pop, Csatlos.

În vara lui 1974 a retrogradat în C, revenind în B în ’76, dar numai pentru un singur sezon. Cele mai bune performanțe din istoria clubului au fost realizate în 1979-80 și 1982-83, când minerii s-au situat pe locul 6 în eșalonul secund. Până în 1993, Minerul a evoluat fie în B fie în C, după care a retrogradat în Divizia D. A mai avut o revenire, dar din 1996 se scaldă doar în eșalonul al patrulea al fotbalului românesc.

AS Minerul Cavnic este una dintre echipele de tradiție ale județului Maramureș. După revoluție, echipa care a evoluat ani buni în cea de-a doua divizie a țării, a intrat într-un con de umbră, la fel ca majoritatea echipelor din Maramureș.

A fost retrasă din campionat în 2017.

Marius CÎMPIAN

Actualitate

YHP Logo