Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SĂRBĂTORI DE CRĂCIUN – Jandarmii maramureșeni sunt la datorie

Publicat cu

pe

În perioada Sărbătorilor de Crăciun, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Pintea Viteazul” Maramureș, va intensifica misiunile de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale atât în mod independent cât și în cooperare cu poliția. Concomitent cu misiunile de ordine publică vor fi asigurate şi măsuri specifice de pază şi protecţie instituţională la toate obiectivele aflate în responsabilitatea jandarmilor maramureșeni.

În data de 27.12.2021 jandarmii maramureșeni vor fi prezenți la două evenimente. În fața Casei de Cultură din Cavnic are loc evenimentul ,,Festivalul de Crăciun-Parada Brondoşilor” iar la Muzeul Satului din Sighetu Marmației are loc evenimentul ,,Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă Marmaţia 2021”.
În această perioadă, jandarmii maramureșeni vor efectua misiuni de patrulare auto sau pedestre în zonele cu aglomerări mari de persoane şi vor fi prezenţi pentru asigurarea climatului de ordine publică și pentru a interveni în sprijin la solicitare în zonele de agrement și turistice montane.

„Jandarmii din cadrul posturilor montane Borșa, Cavnic, Șuior, Valea Vaserului și Țibleș, recomandă turiştilor care petrec sărbătorile de Crăciun în zonele montane, să nu se aventureze pe traseele turistice fără a avea un echipament adecvat, să aibă asupra lor un telefon mobil încărcat pentru a anunţa la numărul de urgenţă 112 incidentele sau problemele referitoare la ordinea publică şi să evite conflictele”, informează reprezentanții IJJ Maramureș.

Actualitate

YHP Logo