Connect with us
Descarcă aplicația

IMPORTANT

Scandal în Parohia Recea. Episcopia Maramureșului ia atitudine

Publicat cu

pe

Episcopia Maramureșului și Sătmarului a ieșit public astăzi, 15 mai, cu o serie de informații legate de situația preotului paroh Mircea Stupar de la Parohia Recea. În Parohia amintită, Protopopiatul Baia Mare, păstorește, din anul 2009, preotul Stupar Mircea, fiind numit pe postul de preot paroh prin Decizia Centrului Eparhial nr. 1588 din 24.11.2009.
„Acesta a locuit în casa parohială împreună cu familia până la momentul divorțului de soție, pronunțat de Tribunalul Maramureș prin sentința nr. 3439 din 22 aprilie 2021. De la această dată preotul Mircea Stupar are statutul de preot divorțat.
Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și a hotărârii sinodale nr. 1092 din 2010, spune că clericii divorțați, sau divorțați și recăsătoriți vor fi sancționați cu pedeapsa depunerii din slujirea clericală sau a caterisirii, clericii divorțați nu pot ocupa posturi de conducere în administrația bisericească la nivel de protopopiat, eparhie, patriarhie, respectiv clericii divorțați nu pot ocupa postul de preot paroh.
În urma discuțiilor pe care le-a avut Preasfințitul Părinte Iustin cu pr. Mircea Stupar de la data survenirii divorțului, la solicitarea părintelui, prin pogorământ, Preasfințitul Iustin a aprobat cererea pr. Mircea Stupar să rămână preot paroh în Parohia Recea până la data de 1 iulie 2023, după ce fiica sa va da examenul de bacalaureat.
În data de 17 mai 2023, pr. Mircea Stupar se prezintă în fata Permanenței Eparhiale și solicită o amânare a datei până la care să rămână în parohie, respectiv 1 octombrie 2023, după ce își va instala fiica la facultate, dată cu care promite că se retrage din parohie.
La data de 1 octombrie pr. Mircea Stupar a fost chemat la Centrul Eparhial pentru a prezenta în fața Permanenței Eparhiale situația lui canonică și a vedea pașii de urmat. Pr. Mircea Stupar nu s-a prezentat la întâlnire, în schimb a trimis o delegație de coratori și ulterior un grup de credincioși care au suținut ca pr. Mircea Stupar să mai rămână o perioadă în Parohia Recea.
În data de 5 octombrie 2023, pr. Mircea Stupar s-a prezentat în fața Permanenței Centrului Eparhial și lasă o solicitare prin care dorește să rămână în Parohia Recea până în duminica Tomii 2024 sau duminica Mironosițelor prilej cu care se va retrage din parohie solicitând ca la acea dată să fie prezent un delegat al Centrului Eparhial.
În ședința Permanenței Eparhiale din 2 noiembrie 2023, a fost analizată situația pr. Mircea Stupar și solicitarea acestuia, iar în urma discuțiilor, Preasfințitul Părinte Iustin acordă un nou pogorământ pr. Mircea Stupar să rămână în Parohia Recea până cel târziu la data de 19 mai 2024, Duminică Mironosițelor, ocazie cu care se va retrage din parohie.
În ședința Permanenței Eparhiale din 30 aprilie 2024 se hotărăște ca pr. Mircea Stupar să pregătească parohia pentru predarea gestiunii și a actelor către protopopiat până cel mai târziu în data de 18 mai 2024, iar duminică, 19 mai a.c. va sluji Sfânta Liturghie în parohia Recea, împreună cu Protopopul locului, ocazie cu care își va lua rămas bun de la credincioși și se va retrage din Parohie. Începând cu data de 20 mai 2024, Parohia Recea va fi declarată vacantă și se va organiza concurs pentru ocuparea postului de preot paroh.
În caz de nerespectare a prezentei Decizii, pr. Mircea Stupar va suporta consecințele canonice, statutare și juridice privind încălcarea mărturisirii depusă la hirotonie în fața episcopului care l-a hirotonit și semnată cu mâna lui, nesocotirea rânduielilor bisericești, a Statutului, Canoanelor și deciziilor Centrului Eparhial și va fi deferit Consistoriului Eparhial”, susține Episcopia Maramureșului și Sătmarului.
Dragoș HOJDA

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo