Connect with us
Descarcă aplicația

ACTUALITATE

SCUMPIRI – Cea mai mare companie alimentară din lume, Nestle, transmite că va majora şi mai mult preţurile produselor sale alimentare în acest an

Publicat cu

pe

Nestle va trebui să majoreze şi mai mult preţurile produselor sale alimentare anul acesta, pentru a compensa costurile de producţie mai ridicate, care încă nu au fost transmise integral consumatorilor, a afirmat directorul general Mark Schneider, într-un interviu acordat publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

“Creşterile nu vor fi atât de accentuate cum au fost în 2022, dar “trebuie să reducem decalajul pe ansamblul acestui an”, a explicat şeful grupului elveţian.

Nestle, cea mai mare companie alimentară din lume, a înregistrat în primele nouă luni din 2022 o creştere organică a vânzărilor de 8,5%, din care majorările de preţ au reprezentat 7,5 puncte procentuale.

În multe state dezvoltate rata inflaţiei este la un nivel record, în mare parte în urma majorărilor de preţuri la alimente şi energie.

Adauga comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

YHP Logo